26.9 C
București
vineri, 5 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePolonia va compensa agricultorii şi va impune un preţ minim pentru cereale

Polonia va compensa agricultorii şi va impune un preţ minim pentru cereale

Ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, a anunţat miercuri un program de compensaţii economice pentru agricultorii afectaţi de importurile de cereale ucrainene şi impunerea unui preţ minim de vânzare, relatează agenţia EFE.

În declaraţiile pentru postul polonez de radio, Telus a explicat că această măsură „este provizorie” şi că tot ce lipseşte „sunt soluţii pentru ca Uniunea Europeană să îşi dea seama că avem nevoie de reglementări, instrumente care să permită ca produsele ucrainene să nu rămână în Polonia, ci să tranziteze prin Europa”.

‹ adv ›

De asemenea, el şi-a exprimat intenţia de a propune la următorul Consiliu de miniştri impunerea unui preţ minim de vânzare de circa 300 de euro pe tona de grâu, pentru a combate scăderea preţurilor provocată, potrivit Guvernului polonez, de acumularea de grâu din Ucraina.

Varşovia a confirmat marţi că s-a ajuns la un acord cu partea ucraineană pentru reluarea, sub monitorizare, a tranzitului celor 30 de produse ucrainene a căror introducere în ţară fusese oprită prin decret în 15 aprilie.

După cum a explicat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Artur Sobon, într-un interviu pentru Radio Plus, începând de vineri se va repermite intrarea produselor ucrainene în Polonia „sub formă de convoi” şi va fi controlată circulaţia acestora prin sistemul SENT, bazat pe utilizarea de GPS şi verificări pe traseu.

Este vorba despre aceeaşi metodă folosită pentru supervizarea tranzitului transportului de combustibili, deşeuri toxice sau mărfuri periculoase.

‹ adv ›

Ca o a doua parte a acordului la care s-a ajuns marţi, Polonia pregăteşte un plan pentru a da drumul la patru milioane tone de cereale înmagazinate în silozuri aproape de frontiera cu Ucraina înainte de 1 iulie, „pentru a face loc noii recolte a producătorilor polonezi”, a spus Sobon.

Conform presei poloneze, în prezent, există cozi de peste 25 de kilometri formate din camioane ucrainene care aşteaptă să intre în Polonia.

UE a suspendat anul trecut barierele de import pentru cerealele ucrainene după declanşarea războiului, iar în iulie a stabilit aşa-numitele „coridoare umanitare”, cu scopul de a preveni o criză alimentară, dar, potrivit Varşoviei, o mare parte din aceste produse rămân în Polonia, ceea ce a influenţat negativ piaţa locală.

Protestele producătorilor polonezi şi lipsa unui acord au provocat demisia a doi miniştri ai Agriculturii în ultimele 9 luni şi impunerea, sâmbătă, a opririi importurilor de cereale, carne, fructe şi legume provenite din Ucraina.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Ministerul Agriculturii investighează posibile fraude privind originea produselor horticole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat act de...
‹ adv ›

ANSVSA sprijină modernizarea sistemului sanitar-veterinar și de siguranță alimentară din Republica Moldova printr-un nou proiect finanțat de UE

În cadrul vizitei oficiale de lucru desfășurate în Republica Moldova, delegația ANSVSA a participat la lansarea unui important proiect...

FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut uşor în luna mai

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut uşor în luna mai 2026, dar rămâne aproape de maximul ultimilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole