23.4 C
București
sâmbătă, 5 septembrie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePlăţi de aproape 118 milioane de euro către beneficiarii PNDR

Plăţi de aproape 118 milioane de euro către beneficiarii PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a autorizat şi a plătit, în perioada 31 martie – 5 aprilie, fonduri europene în valoare totală de 117,90 milioane euro pentru beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) care au semnat angajamente pentru măsurile de mediu şi climă, precum şi contracte de finanţare pentru investiţii.

AFIR a autorizat şi a transferat către APIA, pentru a efectua plăţile către beneficiarii PNDR, 96,85 milioane euro, bani care au ajuns deja în conturile fermierilor – pentru beneficiarii Măsurii 10 „Agro-mediu şi climă”, Măsurii 11 „Agricultura ecologică”, Măsurii 13 „Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice” şi ai Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor”.

Totodată, AFIR a alimentat conturile beneficiarilor cu suma de 21,05 milioane euro pentru proiectele de investiţii în exploataţii agricole, în ferme, pentru unităţi de procesare, dar şi pentru dezvoltarea mediului rural.

‹ adv ›

Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanţare încheiate şi angajamentele asumate, după ce au fost verificate şi autorizate la plată de AFIR, respectiv APIA, pentru măsurile delegate.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Cinci sedii APIA, renovate şi eficientizate energetic cu aproape 23 de milioane de lei

Cinci sedii ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru...
‹ adv ›

APIA: Fermierii afectați de secetă au 15 zile pentru notificarea pagubelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care...

AFIR lansează în consultare Ghidul pentru sprijinirea fermierilor la plata primelor de asigurare

AFIR a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru accesarea intervenției DR-31 „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare”. Perioada...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole