16.1 C
București
miercuri, 4 octombrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriO nouă schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

O nouă schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

Costurile administrative pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic, precum şi cele aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului vor fi acoperite printr-o schemă de ajutor de stat în valoare de peste 560 milioane de lei pentru perioada 2023-2027, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit schemei de ajutor de stat aprobată vineri de Guvern, ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.

Intensitatea ajutorului de stat este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi de până la 70% din costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice, este de maximum:

  • 60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
  • 35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;
  • 100 lei pentru porcine.

Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an pentru testele efectuate pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului este de maximum:

  • 140 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 60 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
  • 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de carne, 30 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lână, pentru rasele cu lână fină şi 36 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.

„Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027 este de 561.571.180 lei, din care 173.901.190 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 387.669.990 lei pentru speciile ovine şi caprine. Suma alocată ajutorului de stat pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023 este de maximum 39.000.000 lei credite de angajament, din care 16.926.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 22.074.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 24.000.000 lei credite bugetate, din care 10.416.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, 13.584.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2023”, precizează instituţia.

Sumele alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru plata ajutoarelor de stat în anii 2024-2027, se aprobă anual prin HG. Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanţi, avizate de către ANZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele judeţene ale APIA pe raza cărora se află sediul social al solicitanţilor.

Prin excepţie, pentru anul 2023, cererile iniţiale de solicitare a ajutoarelor de stat, aferente serviciilor realizate în perioada iulie-decembrie 2023, completate de către solicitanţi şi avizate de către ANZ, se depun în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei OUG şi 31 iulie 2023, inclusiv, precizează MADR. 

  • Citește despre ->
  • MADR

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Barbu a anunțat o nouă metodă de acordare a ANT în zootehnie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat...
‹ adv ›

Bucharest Food Expo 2023: Punctul de întâlnire al Industriei Alimentare din România

În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, MADR va participa cu un spațiu dedicat la cea de-a doua...

Conferința anuală europeană „Pâinea Păcii”

Conferința anuală europeană „PeaceBread” (Pâinea Păcii) a fost găzduită anul acesta de Slovacia, în perioada 20- 22 septembrie 2023, la Modra. Tema conferinței din acest...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole