29.1 C
București
duminică, 16 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa luni, 20 martie 2023, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care va avea loc la Bruxelles, conform unui comunicat al Ministerului.

Pe agenda discuţiilor se vor regăsi subiecte de interes major pentru fermierii români, precum: situaţia pieţelor agricole, aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii, pescuit şi acvacultură, regulamentul privind refacerea naturii – elemente privitoare la agricultură şi silvicultură, revizuirea iniţiativei UE privind polenizatorii, raportul elaborat de grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc.

Tot luni, ministrul Petre Daea va avea o întrevedere cu comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia va fi abordată tema identificării celor mai bune soluţii privind sprijinul fermierilor afectaţi, ca urmare a conflictului din Ucraina.

‹ adv ›

În dezbaterile din cadrul reuniunii Consiliului, miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la pachetul de măsuri al Comisiei menite să sporească sustenabilitatea şi rezilienţa sectorului de pescuit şi acvacultură din UE.

Consiliul va invita oficialii europeni la o dezbatere despre situaţia actuală a pieţelor agricole internaţionale ce se va axa pe relaţiile cu principalii parteneri comerciali, pe actualele negocieri şi provocări legate de comerţ, inclusiv în contextul situaţiei actuale din Ucraina.

Preşedinţia suedeză va furniza informaţii cu privire la implicaţiile pentru agricultură şi silvicultură în UE referitoare la propunerea de regulament privind refacerea naturii.

‹ adv ›

Comisia va informa miniştrii cu privire la raportul elaborat de Grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc şi, totodată, va furniza informaţii cu privire la comunicarea sa recent publicată privind protecţia speciilor polenizatoare. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

MADR deschide două noi linii de finanțare, cu un buget total de 113 milioane de euro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru...
‹ adv ›

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. APIA deschide sesiunea de finanțare

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), lansează, începând cu 17 august...

MADR susţine necesitatea unui echilibru între conservarea mediului şi interesele fermierilor

Aplicarea Directivei CE privind habitatele şi a Directivei privind păsările trebuie să asigure un echilibru real între obiectivele de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole