17.7 C
București
joi, 5 octombrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriMinistrul Barbu participă marţi la Consiliul AgriFish de la Bruxelles; situaţia pieţei...

Ministrul Barbu participă marţi la Consiliul AgriFish de la Bruxelles; situaţia pieţei şi securitatea alimentară, pe ordinea de zi

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, va participa marţi la Consiliul Agricultură şi Pescuit, de la Bruxelles, unde se vor discuta teme de interes major pentru fermierii români, informează ministerul de resort.

Astfel, pe ordinea de zi a reuniunii se află subiecte precum: situaţia pieţei în contextul războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, securitatea alimentară şi accesibilitatea preţurilor alimentelor, utilizarea durabilă a pesticidelor, noi tehnici genomice.

Potrivit sursei citate, în deschiderea reuniunii, preşedinţia spaniolă va face o prezentare a programului său de lucru şi va trasa principalele sale priorităţi pentru agricultură şi pescuit în următorul semestru.

Miniştrii Agriculturii vor discuta despre situaţia pieţei şi vor face un bilanţ al diferitelor evoluţii care afectează sectorul agroalimentar al UE în general. Referitor la utilizarea durabilă a pesticidelor, pe baza informaţiilor furnizate de Comisie, miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la studiul care completează evaluarea consecinţelor propunerii.

De asemenea, reprezentanţii statelor membre vor realiza dezbateri ce vizează proiectul legislativ al Comisiei referitor la regulamentul privind plantele obţinute prin anumite tehnici genomice noi şi produsele destinate alimentaţiei umane sau animale.

În cadrul reuniunii, Florin-Ionuţ Barbu va furniza Consiliului informaţii referitoare la efectele războiului din Ucraina, ale condiţiilor meteorologice nefavorabile şi ale preţurilor ridicate ale factorilor de producţie asupra fermierilor români.

Totodată, Polonia va informa miniştrii, în numele Bulgariei, Ungariei, României şi Slovaciei, cu privire la impactul persistent al importurilor ucrainene asupra pieţelor lor agricole, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

MADR precizează că principalele rezultate ale conferinţei ministeriale desfăşurate la 30 iunie la Roma, a cărei temă centrală a fost „Sistemele alimentare reziliente şi lanţuri valorice agricole durabile” vor fi comunicate miniştrilor Agriculturii de către CE.

Nu în ultimul rând, oficialii europeni vor primi informaţii din partea Comisiei cu privire la noua propunere de regulament referitoare la producerea şi comercializarea materialului de reproducere a plantelor şi a materialului forestier de reproducere.

Spania a preluat la data de 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

  • Citește despre ->
  • MADR

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Barbu a anunțat o nouă metodă de acordare a ANT în zootehnie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat...
‹ adv ›

Bucharest Food Expo 2023: Punctul de întâlnire al Industriei Alimentare din România

În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, MADR va participa cu un spațiu dedicat la cea de-a doua...

Conferința anuală europeană „Pâinea Păcii”

Conferința anuală europeană „PeaceBread” (Pâinea Păcii) a fost găzduită anul acesta de Slovacia, în perioada 20- 22 septembrie 2023, la Modra. Tema conferinței din acest...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole