2.8 C
București
spot_img

-

HomepageȘtiriMinistrul Agriculturii: Trebuie să păstrăm sancţiuni dure pentru substanţe extrem de periculoase;...

Ministrul Agriculturii: Trebuie să păstrăm sancţiuni dure pentru substanţe extrem de periculoase; proiectul nu are treabă cu tratamentele fitosanitare

Actul normativ pus în dezbatere publică prin care se reglementează activităţile desfăşurate cu produse de protecţie a plantelor nu are legătură cu tratamentele fitosanitare efectuate de fermieri, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a adăugat că prin acest proiect îşi doreşte „să pună oprelişti canalelor de folosire a unor substanţe cu grad mare de periculozitate”.

„Actul normativ este pus în dezbatere publică, este un proiect care doreşte să pună oprelişti canalelor acestora de folosire a unor substanţe cu grad mare de de periculozitate în domeniul dezinsecţiei şi deratizării. Nu are treabă cu tratamentele fitosanitare. A fost o interpretare greşită, dar mă bucur că fermierii au înţeles, cei cu care am vorbit mi-au spus că au înţeles sensul actului normativ. Nu se pune problema aceasta sub nicio formă”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Anumite reglementări din acest proiect au nemulţumit mai multe asociaţii ale fermierilor, care s-au plâns că sancţiunile pentru cei care aplică tratamente fitosanitare fără a avea o autorizaţie specială sunt prea dure, respectiv închisoare de la 1 la 5 ani.

Petre Daea le-a transmis micilor fermierilor că ei trebuie să facă ce au făcut şi până acum, pentru că aceste reglementări se adresează celor care distribuie şi comercializează substanţe extrem de periculoase.

„Categoric trebuie să păstrăm sancţiuni dure pentru substanţe extrem de periculoase, care nu pot să cadă pe mâna oricui. Repet, nu are treabă cu tratamentele fitosanitare pentru fermieri. E vorba de cei care distribuie, de cei care comercializează substanţe cu grad mare de periculozitate, proces care trebuie obturat, altminteri ducem produse care pot să omoare oamenii. Nu le poţi da pe mâna oricui, ele trebuie să fie verificate, iar cei care folosesc aceste produse, spuneam nu pentru tratamentele fitosanitare, trebuie să fie autorizaţi. Sigur sunt reglementări ale Uniunii Europene pe care trebuie să le respectăm toţi, iar cei care se ocupă de acest domeniu au înţeles şi se vor conforma, altminteri n-au încotro. Nu poţi să pui sub semnul întrebării sănătatea oamenilor sau chiar viaţa lor”, a subliniat el.

Întrebat când va fi aprobat actul normativ, Daea a menţionat că va merge la aprobare după ce se termină perioada de consultare publică.

„Actul normativ nu este numai al Ministerului Agriculturii, este şi Ministerului de Interne, cel care a venit cu această propunere şi pe bună dreptate, şi pe care o susţinem, pentru că nu putem să facem ordine în domeniu dacă nu introducem şi sancţiuni pentru acele produse extrem de periculoase. Aia bombă chimică, nu te poţi juca cu ea”, a concluzionat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

MADR a postat recent în dezbatere publică un proiect de OUG prin care se reglementează activităţile desfăşurate cu produse de protecţie a plantelor de către operatorii economici pe teritoriul României, controalele oficiale şi alte activităţi oficiale privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor.

„Este nevoie de actualizarea cadrului juridic în domeniul produselor de protecţie a plantelor în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României. Totodată, utilizarea şi comercializarea produselor de protecţie a plantelor trebuie să se facă în condiţii de siguranţă de către distribuitorii şi utilizatorii profesionişti şi, în acelaşi timp, este nevoie de introducerea unor cerinţe specifice pentru reglementarea activităţii de utilizare a produselor de protecţie a plantelor”, menţiona Ministerul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a deschis vineri târgul „Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti”, eveniment organizat în curtea instituţiei în colaborare cu Asociaţia Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crişana” Arad şi cu sprijinul altor forme asociative ale crescătorilor de ovine din România.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

00:03:02

VIDEO. Ascenza lansează 4 produse bio de protecție a plantelor pe piața României

Compania Ascenza vine cu câteva noutăți importante pe piața...

Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni

Contractele futures la petrol au scăzut luni cu peste 2 dolari pe baril, WTI atingând un minim al ultimelor...

Tăierile la zmeur și mur. Când se realizează

Murul și zmeurul sunt arbuști fructiferi ce fac parte din același gen (Rubus) și au un ciclu de viață...

DN Agrar – cea mai mare fermă zootehnică integrată din România și-a triplat cifra de afaceri și profitul net după primele nouă luni

DN AGRAR Group SA, simbol DN (BVB), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate