12 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMaramureş: Culturile legumicole, afectate de caniculă şi lipsa apei din sol

Maramureş: Culturile legumicole, afectate de caniculă şi lipsa apei din sol

Culturile legumicole din judeţ sunt afectate de caniculă, iar lipsa apei din sol le pune în pericol, afirmă vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş, Daniel Tinc.

„Sunt aproape două luni de zile, timp în care nu putem spune că a fost ploaie suficientă pentru sol. Atât la suprafaţă, cât şi în adâncime, lipsa apei e foarte crescută(…). Udăm culturile de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, însă efectul e abia simţit de plantă pentru că lipsa apei în sol e foarte mare. Pentru legumicultorii aflaţi în apropierea cursurilor de apă, irigarea culturilor nu e o problemă, însă pentru cei care deţin culturi la mari distanţe de râuri sau alte surse de apă, transportul apei e chiar o mare problemă în această perioadă. Dacă nu am uda zilnic, culturile acestea n-ar supravieţui caniculei. Încercaţi să vă imaginaţi că la umbră sunt 35 de grade, iar în câmp deschis, temperatura poate ajunge la nivelul solului până la 40 de grade Celsius. Asemenea temperaturi au mai fost în vara anilor 2011-2012, însă acum situaţia pare şi mai complicată din cauza duratei de timp”, a declarat Daniel Tinc.

Potrivit acestuia, cultura de roşii, castraveţi, ardei gras şi păstăi e cea mai afectată de caniculă.

„Roşiile, castraveţii, păstăile, ardeiul gras, dar şi vinetele sunt printre cele mai afectate de caniculă(…). Ne-am gândit ca soluţie de moment ca udările făcute seara târziu să dureze mai mult, în ideea că solul ar putea absorbi mai multă apă pentru plante”, a mai spus Daniel Tinc.

Vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş a mai precizat că preţul legumelor livrate pe piaţa liberă şi cea organizată de către fermierii asociaţi din judeţ nu vor fi majorate ca urmare a caniculei. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Guvernul Ungariei majorează compensaţiile pentru pierderile suferite de fermieri din cauza secetei extreme

Guvernul Ungariei a majorat de patru ori compensaţia acordată...
‹ adv ›

Restricţii la achiziţiile de ouă în Marea Britanie, din cauza gripei aviare

O serie de lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie au început să introducă restricţii la achiziţiile de ouă, după...

Guvern: Granturi de 200 de milioane euro pentru producătorii români din industria alimentară

Guvernul a aprobat, miercuri, alocarea 200 de milioane euro sub formă de granturi producătorilor români din industria alimentară pentru...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole