-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR va participa la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles....

MADR va participa la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles. Vezi ordinea de zi a ședinței

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa, în perioada 11-12 decembrie 2022, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), care va avea loc la Bruxelles.

Pe ordinea de zi a şedinţei se vor regăsi aspecte importante pentru sectorul agricol românesc: situaţia pieţei, planurile strategice ale PAC, bunăstarea animalelor, posibilităţile de pescuit pentru anul 2023, indicaţiile geografice, utilizarea durabilă a pesticidelor.

Potrivit MADR, miniştrii vor discuta despre progresele înregistrate în punerea în aplicare a noii strategii a UE pentru păduri pentru 2030 şi vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la acţiunile întreprinse la nivelul UE şi la nivel naţional.

‹ adv ›

Miniştrii vor dezbate situaţia actuală a pieţei din statele membre, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, analizând principalele problematici ce vizează criza energetică şi cea a îngrăşămintelor, preţurile ridicate ale factorilor de producţie, precum şi presiunea pe care criza o exercită atât asupra fermierilor, cât şi asupra consumatorilor.

De asemenea, oficialii europeni vor desfăşura un schimb de opinii referitor la planurile strategice incluse în politica agricolă comună (PAC) în contextul situaţiei actuale din Ucraina şi al noilor provocări cu care se confruntă atât sectorul agriculturii, cât şi cel al pescuitului.

Comisia Europeană va informa reprezentanţii ţărilor membre despre evaluarea legislaţiei UE privind bunăstarea animalelor, înainte de propunerea CE din 2023, iar în acest sens miniştrii vor discuta cu privire la necesitatea de a revizui legislaţia existentă cât mai curând posibil, pentru a atinge un nivel optim de bunăstare a animalelor în UE.

‹ adv ›

Miniştrii Agriculturii şi Pescuitului vor purta discuţii pentru a ajunge la un acord politic privind drepturile de pescuit pentru 2023 în apele UE şi din afara UE, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Mediterană şi Marea Neagră, precum şi pentru anumite stocuri de specii de adâncime.

Decizia Consiliului se va baza pe o propunere elaborată de Comisia Europeană, ţinând seama de cele mai bune avize ştiinţifice disponibile, de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului şi de planurile multianuale ale UE pentru diferite bazine maritime.

De asemenea, în cadrul reuniunii, Preşedinţia cehă va prezenta o informare ce vizează situaţia actuală a Regulamentului privind indicaţiile geografice şi sistemele de calitate din UE, precum şi stadiul actual privind utilizarea durabilă a pesticidelor.

Totodată, participanţii la reuniune vor audia o prezentare despre rezultatul conferinţei la nivel înalt privind etichetarea armonizată pe partea frontală a ambalajului şi impactul acesteia asupra etichetării durabile a produselor alimentare, care s-a desfăşurat la Bruxelles, în data de 10 noiembrie 2022. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Grâul, porumbul și soia au încheiat în scădere ședința de tranzacționare la CBOT

Contractele futures pentru grâu, porumb și soia tranzacționate la...
‹ adv ›

APIA a verificat 88% dintre fermieri: controalele continuă în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele pentru anul de cerere 2026, verificând respectarea condițiilor de...

Recolta de durum din SUA, în scădere. Calitatea boabelor pune presiune pe piață

Recolta de grâu durum din SUA este estimată în 2026 la 66 de milioane de busheli, cu 23% mai...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole