13.2 C
București
vineri, 29 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: Mai mulţi bani pentru irigaţii şi măsuri operative pentru reducerea pierderilor...

MADR: Mai mulţi bani pentru irigaţii şi măsuri operative pentru reducerea pierderilor suferite de fermieri

Implementarea unor măsuri operative pentru reducerea pierderilor suferite de fermieri din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, bani mai mulţi pentru irigaţii şi instituirea unui program de măsuri în vederea gestionării efectelor produse de secetă au fost printre temele analizate marţi la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, ministrul de resort Petre Daea a coordonat Comitetul interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, acesta anunţând că până la data de 26 iulie suprafaţa totală afectată de secetă este de peste 120.000 hectare.

Conducerea MADR a stabilit, în cadrul reuniunii, realizarea unei analize a fenomenelor extreme cu care se confruntă agricultura României, implementarea unor măsuri operative pentru reducerea pierderilor suferite de fermieri din cauza condiţiilor climatice nefavorabile şi instituirea unui program de măsuri în vederea gestionării efectelor produse de schimbările climatice.

Daea a reamintit că au fost constituite comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, în baza Ordinului comun al MADR şi MAI, iar în acest fel, fermierii pot valorifica pentru furajarea animalelor culturile afectate de secetă şi pot încasa şi banii din subvenţiile aferente terenurilor respective.

Alte măsuri menţionate de oficialul MADR au fost:

  • adoptarea hotărârii de guvern privind acordarea diferenţei la subvenţia pentru motorină, valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare fiind de 27.894.255 lei pentru un număr de 12.871 beneficiari şi o diferenţă de cantitate de motorină determinată cu acciza redusă de 17.113.093,168 litri;
  • facilitarea accesului la creditare, prin crearea unui nou produs de garantare menit să sprijine fermierii, Programul „De trei ori Subvenţia”, realizat în parteneriat cu CEC Bank şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural;
  • solicitarea la Comisia Europeană a aprobării privind acordarea avansului pentru plăţile directe la un nivel de 70% şi 85% pentru măsurile de mediu şi climă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2022.

Petre Daea a menţionat elaborarea actului normativ privind modificarea Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii şi a infrastructurii de desecare şi drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul naţional, care vor fi alocate până în anul 2027.

De asemenea, au fost prevăzute investiţii noi în infrastructura secundară de irigaţii din fonduri UE, în valoare de 400 milioane euro, prin Planul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, dar şi investiţii în sisteme locale de irigaţii din fonduri UE, în valoare de 100 milioane euro, prin acelaşi plan strategic.

Nu în ultimul rând, s-au prevăzut investiţii în PNS 2023 -2027 privind procesarea produselor agroalimentare în vederea obţinerii de produse cu valoare adăugată în sumă de 424 milioane de euro.

Membrii Comisiei au decis înfiinţarea unui Colectiv multidisciplinar pentru elaborarea unui ghid de bune practici care să indice tehnologii şi soiuri adaptate la noile condiţii climatice precum şi a unui Grup de lucru privind gestionarea efectelor produse de schimbările climatice.

Ministrul Agriculturii le-a comunicat participanţilor o serie de măsuri care contribuie la combaterea efectelor schimbărilor climatice şi care trebuie puse în aplicare în perioada imediat următoare, respectiv acordarea de sprijin fermierilor în recoltarea şi gestionarea producţiei, menţinerea în funcţiune a sistemului de irigaţii şi creşterea capacităţii de irigat şi evaluarea tuturor resurselor de apă şi irigare a culturilor.

De asemenea, Daea a mai vorbit despre dezvoltarea sistemelor de stimulare a precipitaţiilor în cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, asigurarea subvenţiei pentru lucrările agricole, asigurarea materiei prime pentru zootehnie, creşterea capacităţii de industrializare a producţiei primare cât şi despre constituirea unui Ghid de bune practicicare să indice tehnologii şi soiuri adaptate la noile condiţii climatice.

Potrivit MADR, membrii Comitetului au agreat că întâlnirile vor avea loc săptămânal, la sediul MADR, ocazie cu care se va evalua implementarea măsurilor, în cadrul unui schimb de informaţii între toţi cei implicaţi în acest proces, astfel încât să fie luate cele mai bune soluţii în sprijinul fermierilor afectaţi de secetă.

Din cadrul Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură fac parte reprezentanţi la nivel de secretar de stat din: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanţelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Târg de promovare a produselor agroalimentare românești la MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada...
‹ adv ›

Ministerul Agriculturii lansează programul „Un tractor pe fermă”. Cui se adresează

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că în scurt timp va fi lansat programul „Un tractor pe fermă”, care se va...

Investiţii de peste 68 de mln de lei pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase – aprobate de Guvern

În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole