15.3 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleLegumele şi fructele de la producătorii înscrişi în cooperative vor ajunge în...

Legumele şi fructele de la producătorii înscrişi în cooperative vor ajunge în supermarketuri, începând de săptămâna viitoare

Casa de Comerţ Unirea a finalizat proiectul de achiziţii legume şi fructe de la producătorii agricoli înscrişi în cooperative, iar începând de săptămâna viitoare vor putea începe livrările către lanţurile de supermarketuri, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Producătorii agricoli din judeţele Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea şi Galaţi au participat, miercuri, la o discuţie cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi cu conducerea Casei de Comerţ Unirea pentru a pune la punct detaliile în vederea începerii preluării de legume şi a le pune la dispoziţia consumatorilor din România.

Cu această ocazie, a fost finalizat proiectul de achiziţie pentru legumele şi fructele pe care Casa de Comerţ le va prelua de la cooperativele din bazinele legumicole pentru a le introduce în circuitul comercial.

Astfel, începând de săptămâna viitoare vor începe livrările către lanţurile de supermarketuri şi alţi parteneri.

Potrivit MADR, în prezent sunt disponibile cantităţi de roşii din programul Tomata, castraveţi, iar în perioada următoare vor fi gata şi căpşune, dovlecei, ardei gras, varză, fasole păstăi, porumb zaharat. Participanţii au făcut previziuni pentru următoarele luni, fiind luate în considerare şi alte produse, precum pepeni, prune şi prune uscate, pere şi mere, cartofi etc.

„Continuăm să ducem mai departe mecanismul comercial menit să conducă la valorificarea superioară a resurselor şi a producţiei agricole naţionale. Casa de Comerţ Unirea va asigura preluarea şi valorificarea legumelor de la producători”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Începând de săptămâna viitoare, conducerea Casei de Comerţ Unirea va avea întâlniri cu reprezentanţii retailerilor pentru a face cunoscute cantităţile disponibile la producători în vederea demarării livrărilor de marfă proaspătă şi sigură pentru consum de la producătorii autohtoni.

Casa de Comerţ şi-a reluat activitatea în luna octombrie 2022, iar într-un interval de o lună şi jumătate a livrat peste 150 de tone de legume şi fructe proaspete în reţelele a patru mari retaileri din România şi peste 20.000 de conserve.

Casa de Comerţ Agroalimentar – Unirea SA este o companie naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională.

Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Târg de promovare a produselor agroalimentare românești la MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada...
‹ adv ›

Ministerul Agriculturii lansează programul „Un tractor pe fermă”. Cui se adresează

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că în scurt timp va fi lansat programul „Un tractor pe fermă”, care se va...

Investiţii de peste 68 de mln de lei pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase – aprobate de Guvern

În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole