16.1 C
București
miercuri, 4 octombrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriEquinor inaugurează în Norvegia cel mai mare parc eolian offshore plutitor din...

Equinor inaugurează în Norvegia cel mai mare parc eolian offshore plutitor din lume

Compania energetică norvegiană Equinor şi partenerii săi au inaugurat miercuri cel mai mare parc eolian offshore plutitor din lume, Hywind Tampen, a cărui producţie va fi utilizată pentru aprovizionarea platformelor de gaze şi petrol din apropiere şi va ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, transmite Reuters.

Printre partenerii Equinor se află grupul austriac OMV şi Vaar Energi, al cărei acţionar majoritar este firma italiană ENI.

Producţia de energie la Hywind Tampen a început în noiembrie 2022 iar luna aceasta s-a atins nivelul deplin al producţiei.

Unitatea are o capacitate de 88 MW şi va acoperi aproximativ 35% din cererea anuală de energie a celor cinci platforme de gaze şi petrol din Snorre şi Gullfaks, în Marea Nordului.

„Hywind Tampen ar urma să reducă anual emisiile de CO2 cu 200.000 tone”, a afirmat Kjetil Hove, şeful Equinor pe segmentul de explorare şi producţie din Norvegia.

Cifra reprezintă 0,4% din totalul emisiilor Norvegiei de CO2 din 2022.

Hywind Tampen are 11 turbine eoliene fixate pe o bază plutitoare, ancorată mai mult de fundul mării decât fixată de subsolul oceanic, o tehnologie nouă care, susţin experţii, este adecvată pentru utilizarea în apele mai adânci.

Costurile proiectului Hywind Tampen au crescut de la o estimare iniţială de 5,2 miliarde de coroane (491 milioane de dolari) în 2020, la 7,4 miliarde de coroane, din cauza perturbărilor provocate de pandemie, a inflaţiei, a efectelor valutare şi a întârzierii obţinerii materiilor prime. Proiectul a beneficiat de subvenţii de aproape 2,9 miliarde de coroane, a informat Equinor.

Norvegia, care până în 2040 vrea să ajungă la capacităţi offshore de energie eoliană de 30 GW, ceea ce ar dubla actuala producţie de energie a ţării, iniţiază în această toamnă procedura de licitaţie pentru primele sale parcuri eoliene comerciale, inclusiv trei plutitoare.

Alţi parteneri ai Equinor în proiect sunt Wintershall Dea, al cărei acţionar majoritar este firma germană BASF, INPEX Idemitsu şi Petoro.

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Oficial UE: Europa trebuie să instaleze până la 32 GW energie eoliană anual pentru a-şi atinge ţintele de mediu

Europa trebuie să instaleze capacităţi de energie eoliană de...
‹ adv ›

Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore – în dezbatere publică

Ministerul Energiei organizează o dezbatere publică proiectul de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene...

Energia eoliană a redevenit principala sursă de energie din Germania

Aproape o treime din electricitatea generată în Germania în primul trimestrul din 2023 a venit de la energia eoliană,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole