-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCod portocaliu de ploi abundente în cinci judeţe din Moldova

Cod portocaliu de ploi abundente în cinci judeţe din Moldova

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, de joi, ora 12:00, până vineri, ora 6:00, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău, unde vor fi ploi abundente şi se vor acumula cantităţi de apă de 40-70 l/mp.

De asemenea, conform atenţionării Cod galben, pe parcursul zilei de joi, în Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova şi local în Muntenia, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

‹ adv ›

În noaptea de joi spre vineri (28/29 aprilie), aria ploilor se va restrânge spre nord-estul ţării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

Se vor afla sub această atenţionare, până vineri, la ora 6:00, judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Alba, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad şi, parţial, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni noi...
‹ adv ›

Cum evoluează culturile de toamnă la început de noiembrie. Zonele afectate de secetă

Regimul hidro-termic din aer și sol va favoriza dezvoltarea normală a culturilor de toamnă în aproape toată România, însă...

Cod galben de ploi în cinci județe din România. Ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi în cinci judeţe, dar şi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole