7.2 C
București
marți, 26 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFocar de septicemie hemoragică virală la o păstrăvărie din Sibiu. 18 tone...

Focar de septicemie hemoragică virală la o păstrăvărie din Sibiu. 18 tone de pește vor fi distruse

Autorităţile au confirmat, vineri, un focar de septicemie virală la păstrăvii din păstrăvăria Laiţa, din localitatea Cârţişoara, informează Prefectura Sibiu.

18 tone de pește vor fi distruse, după ce a fost descoperit un focar de septicemie hemoragică virală la o păstrăvărie din județul Sibiu. Totodată, a fost instituită și o zonă de protecție de 10 kilometri în jurul păstrăvăriei. 

A fost aprobat un plan de măsuri pentru controlul bolii septicemie hemoragică virală (SHV) la păstrăvi, care prevede uciderea tuturor salmonidelor existente la nivelul păstrăvăriei în cauză, curăţarea şi dezinfecţia tuturor bazinelor, materialelor, ustensilelor, echipamente de hrănire, îmbrăcăminte de protecţie, ambarcaţiuni plutitoare, existente la nivelul păstrăvăriilor afectate, dar şi tuturor persoanelor şi mijloacelor de transport, inclusiv a rezervoarelor şi altor echipamente utilizate de operatorul economic şi vizitatori.

Se instituie vidul sanitar de minim 6 săptămâni de la finalizarea operaţiunilor de dezinfecţie, perioadă în care bazinele vor fi golite şi lăsate pe uscat. Se instituie în jurul focarului o zonă de protecţie de 5 km, pe raza localităţii Cârţişoara.

Prefectura a mai anunţat că, toate exploataţiile piscicole, aparţinând persoanelor fizice sau juridice, aflate în interiorul zonelor de restrictive şi/sau cu legături epidemiologice cu focarul de boală, vor fi supuse catagrafierii şi testelor de laborator.

Repopularea bazinelor cu salmonide se va efectua după închiderea focarului de boală cu păstrăv provenit din zone libere de SHV, iar înainte de introducerea acestora în bazine se vor recolta în cadrul programului propriu de autocontrol o probă (30 păstrăvi), care va fi expediată la IDSA-LNR, pentru testări  în direcţia SHV. Acesta este primul caz de septicemie hemoragică virală la păstrăvi din acest an. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Creșterea peștilor: popularea cu puiet a iazurilor

Creșterea peștilor se poate practica în apele naturale, în...
‹ adv ›

Eurostat: Flotele UE au prins anul trecut 3,4 milioane de tone de peşte

Cantitatea totală de peşte capturat în Uniunea Europeană s-a situat anul trecut la aproximativ 3,4 milioane de tone greutate...

Patronatul Peştelui din România: Aproape 70% dintre fermele piscicole ar putea falimenta până anul viitor

Patronatul Peştelui din România (PPR) estimează că 70% dintre fermele piscicole ar putea falimenta anul viitor, cel mai târziu,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole