Pepenele verde, pepenele galben și dovlecelul pot oferi recolte timpurii dacă sunt crescuți în tuneluri joase.
Tunelurile joase sunt structuri simple compuse din materiale de acoperire flexibile, transparente sau semitransparente, amplasate pe suporturi arcuite simple.
Temperaturi recomandate la plantarea pepenelui verde, pepenelui galben și dovlecelului
Toate cucurbitaceele (pepeni galbeni, pepeni verzi, dovlecii) sunt sensibile la temperatură. Preferă un climat cald, uscat, cu temperaturi medii zilnice de 22–30°C.
Temperatura minimă de germinzare a semințelor este de 15-18°C, în timp ce temperatura optimă a solului pentru creșterea rădăcinii este de 20–35°C. Sub temperatura de 15 grade, plantele stopează în creștere.
Plantele cresc bine la 22–26°C, în timp ce intervalul optim de temperatură pentru maturarea fructelor este de 25–30°C. Pe toată perioada vegetaţiei, cucurbitaceele necesită un total de 2 000-3 000°C.
Polenizare florilor feminine esta slabă atunci când temperaturile scad sub 10°C pentru dovleci, 15°C pentru pepenii verzi şi 20°C pentru pepenii galbeni.
Temperaturi relativ scăzute și perioade scurte de lumină de zi promovează formarea mai multor flori feminine; și invers, la > 35°C, florile masculine predomină.
Este foarte important să țineți cont de faptul că pepenele verde, pepenele galben și dovleacul nu suportă umbrirea. Aproximativ 1 200 de ore de lumina solară este necesară pe tot parcursul perioadei de vegetaţie.
Pregătirea solului pentru plantarea pepenelui verde, galben și a dovlecelului
Cele 3 specii au nevoie de soluri bine afânate. De aceea, drenajul bun și aratul adânc sunt recomandate cu mult înainte de perioada de răsădire pentru a îmbunătăţi condiţiile de creștere.
Utilizarea paturilor ridicate/vetrelor îmbunătăţește condiţiile de creștere pentru sistemul radicular în plantările timpurii. Paturile ridicate sunt în special recomandate pe soluri reci, grele; masă subterană de apă de mică adâncime și apă relativ salină pentru irigaţii.
Paturile ridicate au, de obicei, o înălţime de 0,15-0,25 m. În tunelurile cu un singur rând, lăţimea recomandată este de 0,6–0,8 m. Acestea pot fi construite manual sau cu ajutorul mașinii.
Mulcirea solului
Pentru mulcire, pot fi folosite folii din plastic negru sau transparent. Folia neagră din plastic este recomandată pentru soluri cu infestare mare cu buruieni, creând întuneric aproape total pe suprafaţa solului.
Mulcii transparenţi permit pătrunderea luminii, oferind o temperatură a solului cu 2–3°C mai mare decât solul nemulcit și favorizând producția timpurie.
Puneţi foliile din plastic peste paturile ridicate cât mai devreme posibil, înainte de răsădire. Înainte de a depune folia de plastic, fertilizaţi solul și asiguraţi-vă că suprafaţa este bine pregătită și netedă.
Pentru a evita poluarea, puteți opta pentru mulci biodegradabil.
Construirea tunelurilor joase pentru creșterea pepenelui verde, galben și dovleceilor
Cercurile sunt folosite pentru a construi tuneluri mici. Ele pot fi confecţionate din sârmă metalică, bare de plastic sau lemn. Așezaţi cercurile pe câmp, odată ce paturile ridicate sunt stabilite și mulcirea este finalizată, la intervale de 1,5-2–3 m de-a lungul lungimii paturilor.
Poziţionaţi fiecare cerc ca semi-oval ajungând la o înălţime de 0,6–0,8 m. Legaţi o frânghie în jurul cercurilor pentru a îmbunătăţi stabilitatea. Plasaţi acoperirea peste cercuri și fixaţi marginile, de obicei, cu un strat de sol de-a lungul tunelului pe toată lungimea (vedeți exemplul de mai jos).
Materiale de acoperire pentru tuneluri joase
Foliile subţiri (75–110 μm) din polietilenă de folosinţă unică sunt cele mai obişnuite materiale de acoperire pentru producţia timpurie de pepene galben, pepene verde și dovleac.
Foliile, ce manifestă rezistenţă la UV, deţin caracteristici de conservare a energiei și conţin aditivi anti-picătură, au fost introduse recent, iar pe piaţă sunt disponibile și folii mai groase, multisezoniere.
Foliile din plastic sunt, de obicei, transparente, dar sunt, de asemenea, recomandate folii colorate care încorporează beneficii suplimentare, cum ar fi combaterea dăunătorilor.
Tunelurile joase acoperite cu polietilenă pot fi ventilate sau neventilate:
Tunelurile neventilate necesită deschidere manuală pentru a controla acumularea de căldură în zilele calde.
Iniţial, deschideţi și închideţi ferestrele mici la ambele capete ale tunelului. Pe măsură ce temperatura aerului crește, introduceţi ventilaţia laterală: faceţi mici găuri circulare în folia de plastic, extinzându-le treptat pentru a îmbunătăţi ventilaţia.
Tunelurile din polietilenă ventilate au fante preinstalate sau perforaţii circulare pentru ventilaţia naturală.
Pentru un sistem alternativ de tuneluri ventilate, poziţionaţi două bucăţi de polietilenă transparentă pe lungime peste cercuri; fixaţi fiecare piesă de la bază la o parte a cercurilor, astfel încât cele două folii de plastic să se întâlnească la vârf.
Deschideţi tunelul din partea de sus folosind cârlige de pus rufe pentru a prinde folia de acoperire la arcuri. Uneori, materialele neţesute (de exemplu, poliester sau polipropilenă) pot fi utilizate ca material de acoperire.
Ele au grosimea de câţiva milimetri și sunt disponibile pe piaţă cu diferite dimensiuni. Performanţa lor pe teren este similară cu cea a acoperirilor de polietilenă în
ceea ce privește temperatura aerului de sub ele. Însă pot fi puse direct pe plante, fără a fi nevoie de sprijinirea cu arcuri.
Când descoperim tunelurile joase
Aerisirea zilnică este vitală pentru utilizarea cu succes a tunelurilor joase. Un alt factor critic este momentul eliminării acoperirii. Îndepărtaţi folia/acoperirea atunci, când începe înflorirea, pentru a permite polenizarea florilor de către albinele și alte insecte.
Pepenii galbeni și pepenii verzi au flori separate de sex masculin și feminin pe fiecare tulpină; în plus, polenul este greu și lipicios și nu se mișcă cu curenţii de vânt. Prin urmare, mișcarea fizică a polenului este esenţială pentru a garanta fructificarea.
Introduceţi stupurile de albine pe câmp sau la frontiera acestuia de îndată ce apar florile, pentru a asigura polenizarea adecvată și fructificarea. Polenizarea este o preocupare și mai mare în producţia de pepeni verzi triploizi, deoarece florile lor staminate conţin în mare parte polen nefertil.
Utilizaţi ≥ 3–4 familii puternice de albine la hectar.
Citește și despre Cauzele uscării florilor de castraveți.
Plantarea plantelor în tuneluri joase
Pepenele galben, pepenele verde și dovleacul pot fi semănate direct. Totuși, semănarea directă nu este recomandată pentru producţia timpurie în tuneluri mici.
Deși răsadurile autoînrădăcinate sunt utilizate pe scară largă, producţia comercială intensivă de pepene verde și pepene galben se bazează în prezent, aproape în totalitate, pe răsaduri altoite.
Altoirea a fost aplicată iniţial pentru a depăși pierderile mari de plante cauzate de agenţii patogeni ai plantelor din sol (de exemplu, Fusarium şi fungi/ciupercile Verticillium).
Este, de asemenea, o metodă eficientă de atenuare a impactului negativ al mai multor stresuri abiotice, inclusiv salinitatea ridicată, temperatura scăzută și seceta.
Plantarea răsadului se face în zilele calde, fără vânturi puternice. Pentru aceasta înainte de plantare se fac găuri mici sau tăieturi în formă de cruce în folia de mulcire.
La răsădire, solul trebuie să fie la o capacitate aproape maximă de apă, activând sistemul de irigare prin picurare cu câteva zile înainte de răsădire, dacă este necesar.
Aplicaţi încă 1–2 litri de apă pentru o plantă imediat după plantare pentru a asigura o
bună activitate a rădăcinii și pentru a garanta prinderea rapidă a răsadurilor răsădite.
Pentru pepenele verde înrădăcinat, densitatea plantării este adesea de 5 000 de plante la hectar, pentru pepenele galben și dovleac ≤ 9 000 de plante la hectar.
Portaltoaiele comerciale oferă o vigoare mai mare plantelor; de aceea, este posibil să se reducă densitatea plantării pepenilor verzi altoiţi cu ≤ 50% și a pepenilor galbeni altoiţi cu ≤ 60%.
În toate cazurile, densitatea de plantare a răsadurilor altoite depinde de puterea vegetativă a portaltoiului utilizat și a relaţiei răsad-altoi. Prin urmare, densitatea tipică de plantare a pepenilor galbeni altoiţi și pepenilor verzi este de 3 000-4 000 de plante la hectar.
Pepenele verde fără seminţe necesită o îngrijire specială. Pentru a asigura fructificarea, plantaţi un soi de polenizator masculin printre pepenele verde fără seminţe, cu un raport de ≥ 1:3 plante fără seminţe.
Alternativ, plantaţi rânduri de plante de hibrizi triploizi și polenizator masculin în raportul de 2-3:1. Este important să se sincronizeze apariţia florilor masculine pe soiul
polenizator cu deschiderea florii femele pe cultivarul fără seminţe.
Lucrările de îngrijire se fac orientând plantele ușor pe direcția rândurilor.
Irigarea plantelor în tuneluri mici
Frecvenţa udărilor depinde de textura solului, condiţiile meteorologice și stadiul de creștere a plantelor. În zilele calde, irigarea zilnică poate fi necesară pentru plantele bine dezvoltate care cresc în soluri nisipoase, în timp ce în solurile grele, o singură irigare la fiecare 2–4 zile este suficientă.
În general, cu cât solul este mai greu, cu atât intervalele între udări sunt mai mari. Irigarea trebuie să menţină umiditatea solului la capacitatea maximă de menţinere a apei.
Perioada vegetativă târzie (dezvoltarea lăstarilor), perioada de înflorire și perioada de formare a fructelor (umplerea fructelor) sunt cele mai sensibile la deficitul de umiditate.
Deficitul de apă nemijlocit înainte de recoltare nu afectează grav roada, iar o reducere a alimentării cu apă în timpul perioadei de maturare chiar îmbunătăţește calitatea fructelor.
Fertilizarea pepenelui verde, pepenelui galben și dovlecelului
Utilizaţi composturi organice bine descompuse sau gunoi de grajd pentru a menţine conţinutul organic al solului, pentru a îmbunătăţi proprietăţile sale fizice și pentru a ameliora activitatea florei microbiene.
Utilizarea îngrășămintelor de bună calitate este esenţială pentru recolte mari și produse de calitate. Programul de fertilizare a pepenelui galben, a pepenelui verde și a dovlecilor se bazează pe cantitatea de nutrienţi preluaţi de plante.
Următorul tabel prezintă cantităţile medii de nutrienţi majori absorbiţi (în kg) de aceste plante pentru producerea a unei tone de recoltă:
La fertilizarea de bază se utilizează 20–40% de azot din total, 20–40% de potasiu și 60–100% de fosfor. Distribuiţi alte îngrășăminte ca fertilizare secundară sau, de preferinţă, prin fertigare.
Cum determinăm insuficiența de nutrienți la plante
Principalele boli la curcubitacee
Principalii dăunători la curcubitacee
Bibliografie: Bunele practici pentru producerea legumelor în teren protejat.
Consiliul editorial: Organizaţia pentru Alimentaţie și Agricultură a Naţiunilor Unite Departamentul de producţie şi protecţie a plantelor: Wilfried Baudoin, Avetik Nersisyan, Artur Shamilov, Alison Hodder, Diana Gutierrez. Societatea Internaţională de Ştiinţe Horticole: Stefania De Pascale, Commission Protected Cultivation Silvana Nicola, Vice Chairperson Universitatea din Bonn, Facultatea de Horticultură: Nazim Gruda, Universitatea “Avignon et des Pays de Vaucluse”: Laurent Urban Centrul Volcani, Organizaţia pentru Cercetare Agricolă Josef Tany.
