29.7 C
București
luni, 22 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Atenţionări de ploi abundente în aproape toată ţara, până miercuri dimineaţa

ANM: Atenţionări de ploi abundente în aproape toată ţara, până miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă şi ploi abundente, valabile în aproape toată ţara până miercuri dimineaţa, dar şi un Cod galben de disconfort termic ridicat în nouă judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

‹ adv ›

În acelaşi interval de timp, va intra în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente, ce vizează zone din 14 judeţe. Astfel, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Banatului, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale, iar prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 – 80 l/mp.

Cele două atenţionări vizează judeţele: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, în cursul zilelor de marţi şi miercuri, este valabil un Cod galben de disconfort termic ridicat în sud-estul ţării, cu un indice de temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unităţi.

Local, va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 – 21 de grade. În a doua jumătate a săptămânii disconfortul termic va fi în creştere şi în restul ţării.

‹ adv ›

Codul galben de caniculă este valabil pentru zone din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

ANM: Averse torenţiale şi furtuni în 22 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare...
‹ adv ›

AgroMeteo: Seceta pedologică afectează culturile de grâu și porumb din vestul și nordul țării

Culturile de grâu şi porumb se confruntă în continuare cu deficite de umiditate în sol în special în vestul,...

ANM a emis două avertizări de Cod galben: căldură excesivă și instabilitate atmosferică

Meteorologii au emis două atenționări de Cod galben valabile pe parcursul zilei de luni, 22 iunie, prima vizând temperaturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole