Aproximativ 300 de producători, importatori şi profesionişti din industriile agricolă, alimentară şi a ambalajelor şi-au anunţat prezenţa la Târgul Agromalim, cel mai mare de profil din vestul ţării, aflat la a 34-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 5 – 8 septembrie în locul consacrat – Expo Internaţional Arad.
Reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Arad au declarat, că vor fi prezenţi expozanţi din România, Ungaria, Germania, Franţa, Polonia şi alte câteva ţări, iar numărul acestora va fi cel mai mare de până acum, astfel că se aşteaptă peste 20.000 de vizitatori în cele patru zile de desfăşurare a evenimentului.
Vor fi prezentate ultimele tehnologii agricole, precum drone, echipamente şi utilaje pentru cultura de suprafaţă mare, inovaţii din domeniul zootehniei, sisteme de hrană şi creştere a animalelor, medicamente şi instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnici de ambalare, publicaţii de specialitate sau produse tradiţionale.
Vizitatorii vor avea la dispoziţie o suprafaţă mare amenajată ca expoziţie de animale de fermă, dar şi o mică grădină zoologică şi spaţii de joacă pentru copii.
La fel ca la ediţiile anterioare ale Agromalim, specialişti din mai multe ţări vor ţine conferinţe pe diferite teme, vor fi organizate întâlniri de afaceri, workshop-uri, întâlniri ale membrilor asociaţiilor profesionale.
Totodată, pentru vizitatori vor fi organizate programe cultural-artistice şi concursuri cu tombole.
Târgul este organizat de CCIA Arad şi se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ 35.000 de metri pătraţi la exterior şi 4.500 metri pătraţi în hale.