8.1 C
București
luni, 25 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePorcii Pietrain – rasă de carne, cu puțină grăsime

Porcii Pietrain – rasă de carne, cu puțină grăsime

Porcii Pietrain ocupă unul dintre locurile de top în lista mondială a raselor de carne. Aceștia sunt populari mai ales în țările Europei, unde se apreciază pentru carnea relativ slabă și baconul de înaltă calitate, cu fibre subțiri de grăsime.

În contextul alimentației sănătoase, care tot mai mult ocupă gândirea societății, carnea mai puțin grasă a acestei rase o face tot mai populară în creștere și consum.

În gospodăriile țărănești Pietrain-ul încă nu a obținut popularitatea cuvenită. Asta pentru că este o rasă destul de sensibilă la factorii de întreținere și la anumite boli.

În același timp, în fermele de producere acesta este tot mai apreciat. Crescătorii experimentați cunosc și pot să le asigure condițiile optime, iar profitul nu se lasă așteptat.

O popularitate aparte acești porci o au în domeniul selecției pentru rasele de carne. La încrucișări cu alte rase, chiar și cu cele de grăsime se reduce semnificativ grosimea stratului de slănină la descendenți.

Istoria rasei Pietrain

Rasa a fost creată În Belgia, în localitatea Pietrain, în anii 1920 – 1950. Pentru selecție au fost încrucișate rasele Berkchire, Marele Alb, Iorkshire, Bayeux și alte rase, prioritar locale.

De menționat, că pentru perfecționarea rezultatelor s-a folosit inbreedingul (încrucișările indivizilor înrudiți între ei).

Ca urmare, s-a obținut carne de o calitate înaltă, însă capacitatea porcilor de a se adapta condițiilor climaterice, cât și de a rezista anumitor condiții și boli, s-a redus semnificativ.

Acest fapt a împiedicat răspândirea geografică a rasei în diferite zone climaterice.

Ce ține de Europa, porcii Pietrain sunt crescuți mai ales în Belgia (25% din efectivul total de porci), dar și în Germania, Olanda, Franța și Marea Britanie, unde sunt înalt apreciați pentru carnea lor deosebită.

Caracteristica rasei de porci Pietrain

Porcii Pietrain fac parte din rasele specializate de carne-bacon. Aceștia prezintă forme excelente și musculatură bine dezvoltată.

Animalele sunt de talie mijlocie, cu corp cilindric, relativ scurt, spetele largi și foarte bine dezvoltate, șuncile masive și bine îmbrăcate în musculatură. Capul este mic, urechile îndreptate în sus și înainte.

Greabănul, spinarea, șalele și crupa sunt largi și musculoase. Picioarele scurte. Culoarea este albă-bălțată cu pete negre.

ParametrulCaracteristica
Rasa Pietrain
Tipul morfo-productivCarne
Greutatea animalului adultScroafa – 170-220 kg, vierul 200-260 kg
Prolificitatea6-8 purcei la fătare
Capacitatea de alăptarePână la 40 kg
Sporul mediu zilnic500-550 gr
Randamentul de carne în carcasă70%
Suprafața ”ochiului mușchiului”40-42 cm2
Grosimea stratului de slănină5-10 mm
Consumul de furaje4,5-5,0 UN/kg
Precocitatea210-220 zile

Avantajele rasei de porci Pietrain

  • Cel mai remarcabil avantaj este procentul de carne în carcasă, numit randament la sacrificare. Acesta ajunge la 72% și este cifră record între rase. Landrace atinge cifra de doar 66%;
  • Cantitate minimă de grăsime. Pietrain practic nu se îngrașă. Stratul de grăsime este foarte subțire;
  • Carnea lor este dietică, cu calitate și gust superioare cu condiția alimentației adecvate;
  • Unica rasă rezistentă la Circoviroza porcină;
  • Caracterele genetice remarcabile, care se folosesc intens la încrucișări de hibridare.

Dezavantajele rasei de porci Pietrain

  • Sunt sensibili la condițiile de întreținere, în special la temperaturi extreme;
  • Se aclimatizează foarte rău;
  • Sunt sensibili la orice tip de stres;
  • Cerințele alimentare sunt specifice, cu accent pe proteine și nutrețuri cu valoare calorică înaltă;
  • Scroafele au prolificitate redusă, cu doar 6-8 purcei la o fătare și cu capacitate slabă de alăptare.

Condiții de întreținere a porcilor Pietrain

Stratul subțire de grăsime subcutană a porcilor de rasa Pietrain îi face deosebit de sensibili atât la frig, cât și la căldură.

La amenajarea încăperii este foarte important să se asigure suficient spațiu, sisteme de încălzire pentru perioada rece și sisteme de ventilare pentru timpul de vară. Diapazonul de temperatură pe care această rasă îl tolerează este de -5…+23oC.

Încăperile trebuie să fie curate, așternutul, preferabil din paie, uscat și schimbat regulat.

Scroafele gestante, vierii reproducători și tineretul la îngrășat se țin în țarcuri separate, asigurate cu aceleași condiții sanitare, acces la hrană și apă.

Plimbările porcilor Pietrain se admit în condiții climaterice favorabile. Neapărat se amenajează un șopron în zona de plimbare, unde animalele ar putea beneficia de umbră pe timp de arșiță. În caz contrar aceștia ar putea suferi de șoc termic.

Alimentația porcilor Pietrain

La alcătuirea rației pentru porcii acestei rase se iau în considerație particularitățile fiziologice a acestora și mai exact musculatura lor puternic dezvoltată.

Fibrele musculare necesită mai multă hrană pentru a-și menține forma, decât grăsimea. La malnutriție acestea slăbesc mult mai rapid.

Așa deci, metabolismul sporit al corpului musculos necesită mai multe furaje la un kg de greutate acumulată.

Se ia în calcul și faptul, că scroafele au o capacitate redusă de alăptare a purcelușilor. Fără furaje adăugătoare, introduse la vârstă foarte fragedă, aceștia nu vor crește în greutate. În unele cazuri alimentele se introduc chiar din primele zile de viață.

Tineretul se hrănește cu furaje bogate în proteine și glucide:

  • Făinuri de carne, oase, carne-oase;
  • Făină de pește;
  • Produse lactate;
  • Resturi alimentare;
  • Cartofi fierți;
  • Rădăcinoase;
  • Boboase.

Raportul mare de cereale în rație poate întârzia creșterea animalului. Mai ales, dacă se dau nemărunțite. Din acest motiv, grăunțele de porumb, orz și ovăz se dau în cantități limitate.

Reproducerea porcilor Pietrain

Necesită cunoștințe și abilități. Nu se recomandă încrucișările de rasă pură în condiții de gospodărie. Mult mai profitabile vor fi încrucișările între vierii Pietrain și scroafele Landrace sau Duroc.

La încrucișare cu Landrace, tineretul crește mai repede, iar cu Duroc – carnea obține calități mai bune.

Maturitatea sexuală la această rasă se manifestă la 8 luni, dar în reproducere scroafele se admit nu mai devreme de 10 luni.

Scroafele aduc pe lume în medie 6-8 purceluși la fătare, dar pot alăpta doar 6, motiv pentru care aceștia necesită alimentație adițională încă din primele zile. Cel mai bine în acest scop se potrivește substituentul de lapte sau zerul de lapte.

Așa deci, Pietrain își are valoarea sa, care se manifestă ușor dacă sunt îngrijiți corespunzător. Aceste condiții se pot asigura de către crescătorii profesioniști.

În același timp, pentru gospodăriile mici sunt perfecți hibrizii porcilor Pietrain cu alte rase, care combină calitatea cărnii cu rezistența și viteza de creștere bune.

Sursa foto: larastock.com

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Raci australieni – descriere, creștere, înmulțire, hrană

Specia de raci australieni, cunoscută și sub numele de...
‹ adv ›

Vaca Holstein – cea mai productivă rasă de vaci din lume

Rasa de vaci Holstein, cunoscută și sub denumirea de vaca Holstein Friză este, de-a dreptul, cea mai recunoscută și...

Rasa de oi Lacaune – avantaje, producție, întreținere

Rasa de oi Lacaune este una dintre cele mai cunoscute și apreciate din lume, în special pentru producția înaltă...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole