8.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleIrigarea prin picurare a morcovilor – sfaturi

Irigarea prin picurare a morcovilor – sfaturi

Morcovul este o cultură populară, relativ ușor de întreținut, însă, pentru obținerea recoltelor înalte, necesită o tehnologie pe măsură.

Atunci când vorbim de irigarea culturii de morcov, trebuie să cunoaștem că aceasta este destul de tolerantă la insuficiența de umiditate, dar numai cu un bun aport de umiditate se creează condiții pentru obținerea unor recolte bune.

În special, morcovul este foarte pretențios faţă de umezeală în următoarele faze de creștere și dezvoltare: încolţirea seminţelor, începutul creșterii și formării sistemului radicular, formarea rădăcinilor.

Din recomandările generale, se consideră optim regimul de umiditate de 75-80% din capacitatea maximă pentru apă a solului.

Important! Pentru o răsărire uniformă, se recomandă o udare de aprovizionare înainte de semănat.

Imediat după semănat și înainte de apariția plantulelor tinere, este necesar să se mențină umiditatea optimă a solului (până la 80%), astfel instalarea sistemului de irigare prin picurare poate fi realizată concomitent cu semănatul culturii.

Pentru a menține umiditatea în sol, semințele semănate pot fi acoperite cu folie. Dacă solul este uscat, morcovii nu vor încolți sau, chiar dacă vor răsări, plantulele vor fi slabe, neviabile.

După germinare, începe creșterea rădăcinii pivotante, a cărei dezvoltare depășește formarea masei vegetale deasupra solului. Un sistem radicular extins pătrunde în sol la o adâncime mare. Acest lucru se întâmplă cu o udare abundentă (70-90%) în stratul activ de sol de 50 cm și iluminare bună.

După formarea masei vegetative, începe creșterea rădăcinii.

În această perioadă, irigarea de înaltă calitate este deosebit de importantă, deoarece fără de ea țesuturile morcovului îmbătrânesc – rădăcină devine parcă „lemnoasă” și crapă.

V-ar putea fi util și articolul despre De ce morcovii cresc deformați, bifurcați – vezi 6 motive.

Irigarea prin picurare și fertirigarea la morcov

Schemele de semănat sunt variate. Una dintre acestea ar fi în benzi a câte două rânduri, cu o distanță de 0,5 m. Dacă se folosește semănatul pe 3 rânduri, distanța este mărită la 1 m.

După această schemă, este suficientă o bandă de picurare de 0,2 mm grosime cu pasul emiterului de 0,3 m și un debit de apă de până la 2 l/oră.

Modul de irigare al morcovului este similar cu cel al sfeclei roșii. Norma de udare în prima fază de vegetație este de 25-35 m3/ha, în fazele ulterioare crește până la 40-50 m3/ha.

Important! Normele indicate sunt orientative și pot diferenția în funcție de particularitățile solului, condițiile climatice, zonă.

Spre exemplu, în recomandările privind irigarea culturilor agricole, sunt indicate următoarele norme orientative de udare:

Orientativ, în stadiul de semănat, irigarea se efectuează la indicarea tensiometrului a 0,043 MPa, în a doua perioadă – 0,074 MPa. În același timp, se modifică și durata irigării, de la 1,5 ore la 5-6 ore.

Lipsa irigării de înaltă calitate poate genera apariția rapidă a tulpinilor florale, care sunt absolut de prisos. Ultima irigare se efectuează nu mai târziu decât cu 3 săptămâni înainte de recoltare.

Fertirigarea morcovului

Toate îngrășămintele minerale necesare sunt introduse în sol concomitent cu ​​irigarea. Îngrășămintele ce pot fi utilizate și dozele recomandate sunt foarte variate, acestea trebuie administrate conform recomandărilor producătorului.

Prima fertirigare se efectuează în faza de 3 frunze adevărate conform schemei N20, a doua – după rărirea plantelor, utilizându-se fosfor și potasiu, P – K (30 – 20).

Pentru fertilizările foliare se folosesc îngrășăminte granulare bine solubile sau concentrate.

V-ar putea plăcea și Cum se păstrează sfecla roșie și morcovii iarna. Sfaturi.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Răsadul de ardei – sfaturi la creștere și plantare

Procesul de creștere a răsadului de ardei este crucial,...
‹ adv ›

Mana cepei – simptome, prevenire, combatere

Mana cepei este cauzată de ciuperca microscopică Peronospora destructor, ce infectează doar speciile din genul Allium, incluzând usturoiul, ceapa, ceapa eșalotă...

Harghita: A început plantarea cartofului, pe aproximativ 6000 de hectare; în judeţ sunt peste o mie de producători

Producătorii de cartofi harghiteni au început plantarea cartofului, cultura de bază în judeţ, suprafaţa totală urmând să fie de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole