Ectima Contagioasă la oi și capre este o boală virotică, înalt contagiosă, întâlnită la oi și capre. În popor este cunoscută ca ”bube dulci”, ”caș la gură” sau ”zăbală”.
Ectima se manifestă predominant prin erupții veziculo-pustuloase pe piele și membrane, în special în zona bucală, urmate de cruste, care cad după circa 2 săptămâni.
Boala este răspândită la nivel mondial, aducând pierderi economice grave, în special din cauza mortalității ridicate la tineret, a întârzierii în creștere, scăderii producției de lapte și slăbirii animalelor adulte.
Citiți în acest articol despre:
- Istoricul bolii;
- Cauzele ectimei contagioase;
- Simptomele ectimei contagioase (bubelor dulci);
- Localizările ectimei contagioase;
- Diagnosticul ectimei contagioase;
- Tratamentul ectimei contagioase;
- Prevenirea ectimei la oi și capre.
Istoricul bolii – ectima contagioasă
Pentru prima dată, boala a fost semnalată la sfârșitul secolului XVIII. Primele descrieri au fost făcute de către Steeb, în Germania, în anul 1787. Însă, pe atunci, datorită simptomatologiei specifice, era confundată cu variola.
Abia în 1921 a fost identificat virusul, de către Aynau, pentru ca în 1958, Greig să reușească cultivarea acestuia pe culturi celulare.
Citiți și despre Bradsotul la oi – simptome și tratament.
Cauzele ectimei contagioase
Boala este de natură virală, provocată de agentul patogen Orf virus, din familia Poxviridae. Virusul este înrudit cu cel al stomatitei papuloase a vacilor și cu virusul variolei caprelor.
Virusul ectimei este foarte rezistent, păstrându-și capacitatea de contaminare ani de zile. Pășunea va rămâne infectată câteva luni. Solul păstrează virulența agentului până la 2 luni pe timp de vară și câteva luni în perioada rece.
Sunt receptive caprele și oile, dar primele trec prin boală cu leziuni mult mai severe. Tineretul până la 5 luni este mai sensibil la infecție, în special de rase ameliorate.
Sursa primară de agent patogen sunt animalele bolnave, care contaminează mediul înconjurător prin intermediul crustelor care se desprind. Animalele trecute prin boală pot rămâne purtătoare de virus. De asemenea, prezintă pericol cadavrele contaminate.
Calea de pătrundere a infecției în organismul animal poate fi directă sau indirectă, de la purtătorul de infecție sau din mediul contaminat. Virusul pătrunde prin intermediul leziunilor, chiar și foarte mici, la nivelul pielii sau a mucoaselor.
Boala apare mai frecvent primăvara și vara, datorită numărului crescut de tineret, sensibil la boală, în această perioadă a anului. Rata îmbolnăvirilor, în special în efectivele de îngrășat, ajunge la 100%. Mortalitatea este de 20-50%.
Citiți și despre Scrapia sau boala oii nebune – cum o recunoaștem și prevenim.
Simptomele bubelor dulci
După perioada de incubație de 3-8 zile, boala poate evolua supraacut, acut sau subacut, cu manifestări clinice corespunzătoare.
Forma supraacută se întâlnește foarte rar și prezintă semne de tulburări generale grave, cu febră, edeme în zona botului sau a capului, erupții veziculare sau pustuloase pe buze și mucoasa bucală. După 36-40 de ore animalul moare.
Forma acută începe cu febră, care durează circa 2 zile, la fel apar erupții pe piele și mucoase, de regulă grave, care se extind pe zonele învecinate. Moartea poate surveni, dar nu obligatoriu.
Forma subacută, cea mai frecvent întâlnită, are o evoluție benignă și se manifestă prin erupțiile cu diverse localizări.
Atenție! Boala este o zoonoză și se consideră boală profesională. Infectarea îngrijitorilor sau a medicilor are loc prin contact direct, prin leziuni cutanate, în caz de nerespectare a normelor sanitare. Omul, de asemenea, face vezicule și pustule pe mucoasă și piele. Prevenirea e simplă prin igiena corespunzătoare și antiseptizarea regulată a mâinilor.
Localizările ectimei contagioase
- peribucală (labială) – este forma tipică a bolii. Inițial se formează pete roz-roșietice, cel mai frecvent în zona buzelor și la colțurile gurii. Apoi în aceste locuri apar veziculele. Timp de 24 de ore ele trec la stadiul de pustulă. Acestea apoi se usucă, formând cruste cenușii-gălbui, apoi brun-negricioase.
Inițial crustele sunt moi, după care se întăresc. Leziunile pot fi izolate sau extinse în zona obrajilor, în jurul ochilor sau pe urechi. Buzele devin puternic tumefiate. Animalul se scarpină intens.
După 10-15 zile crustele cad, lăsând în urmă suprafețe denudate sau mici ulcerații.
- bucală (stomatita pustuloasă) – leziunile de tip eroziv-ulcerativ apar pe mucoasa bucală, gingii, limbă, mucoasa faringeană. Gingiile devin puternic tumefiate, până la acoperirea deplină a dinților incisivi.
- podală se întâlnește mai frecvent la oi și se manifestă prin leziunile veziculopustuloase pe pielea spațiului interdigital și a bureletului coronar. De regulă, apare și edemul inflamator în zona afectată, iar, ca urmare, șchiopătatul.
Veziculele apoi se sparg, lăsând în loc ulcere dureroase, care se complică apoi cu infecția bacteriană, pododermatitele și moartea animalului prin septicemie.
- mamară – mai des la oile lactante. Erupțiile apar pe mameloane, apoi și pe uger. Poate fi complicată cu mamitele.
- genitală apare atât la femele, cât și la masculi, prin erupții pe pielea și mucoasa din regiunea genitală. La femele pot apărea și eliminări vaginale mucopurulente.
- oculară se manifestă prin conjunctivite, cheratite, uneori și panoftalmie (infecția ochiului în întregime).
Diagnosticul ectimei contagioase (zăbalei la oi și capre)
Diagnosticul este ușor de stabilit în baza semnelor clinice. Pentru o precizare, se pot preleva probe de la nivelul leziunilor și expedia la laborator.
Diferențierea se face față de:
- variolă – este mai contagioasă, erupțiile sunt generalizate, cu o evoluție mai gravă;
- febra aftoasă – formează aftele specifice, difuzibilitatea este mare;
- necrobaciloza (difteria mieilor) – nu prezintă erupții cutanate;
- pododermatita infecțioasă – leziunile sunt de tip necrotic, fără erupții pe piele în alte zone.
Citiți și despre deficitul de iod la capre – de ce se nasc iezi slabi sau morți.
Tratamentul ectimei contagioase
Terapia este predominant locală și presupune îndepărtarea crustelor cu prelucrarea ulterioară a zonelor afectate. Pielea și/sau mucoasele în zonele lezate se prelucrează cu soluții antiseptice, tinctură de iod, albastru de metilen, glicerina iodată.
Tratamentul se face pe o durată de 3-5 zile, în funcție de obținerea efectului terapeutic. În caz de localizări bucale animalul se asigură cu furaje moi, lichide, barbotaje, uruieli, lapte.
În forma podală se aplică soluții local, prin tamponare: formol 10%, sulfat de cupru 1-30%, tinctură de iod sau florfenicol 10% etc. Obligatoriu se asigură condiții corespunzătoare de igienă, cu evacuarea sistematică a dejecțiilor, curățarea podelelor și evitarea umidității excesive.
Antibacterienele pot fi aplicate local sau sistemic doar la indicația medicului veterinar.
Prevenirea Ectimei la oi și capre
Profilaxia include măsuri generale precum:
- evitarea contactului cu turme contaminate;
- importarea sau achiziționarea animalelor doar din unități indemne, cu respectarea perioadei de carantină;
- interzicerea pășunatului în locurile contaminate (până la 2 ani de zile);
- condiții de igienă și alimentație adecvate ș.a.
Vaccinoterapia nu se practică, decât la recomandarea autorităților corespunzătoare, în caz de depistare a bolii în anumite zone.
Programul de imunizare presupune vaccinarea tineretului peste 3 luni o singură dată, a celui mai tânăr – de două ori, cu interval de 4-6 săptămâni și cu rapel la 6-12 luni în funcție de cazurile de boală detectate.
Vedeți și alte boli frecvent întâlnite la oi.
Bibiliografie: N.Starciuc, C.Vasiu. Boli infecțioase ale animalelor agricole. Viroze și boli prionice.
