Monitorizarea regulată a culturilor agricole, pentru identificarea potențialilor boli, este indispensabilă unui management eficient al organismelor dăunătoare.
În acest scop, sunt necesare informații privind bolile specifice anumitor regiuni, culturi, precum și dauna pe care o provoacă. De obicei, prezența acestora poate fi stabilită după unele semne specifice.
Semne specifice bolilor la plante
Fungii – cauzează aproximativ 2/3 din bolile plantelor. Pot ataca toate părțile plantei determinând semne fizice specifice de rugină, făinare, mucegai, iar petele care apar, pot fi albicioase, galbene, brune sau negre, provocând necrotizarea țesuturilor vegetale.
Bacteriile – produc enzime, care degradează pereții celulelor plantei sau substanțe toxice ce cauzează pierirea acesteia.
Glucidele produse de către bacterii blochează vasele conducătoare și nu permit accesul apei în frunze. Unele substanțe produse de bacterii imită hormonii plantelor, determinând creșterea exagerată a țesuturilor și apariția tumorilor.
Virusurile – majoritatea cauzează boli sistemice, plantele fiind slăbite și lipsite de rezistență. Pe frunzele infectate apar pete de culoare verde-deschis sau galben de diferite nuanțe, forme și mărimi.
Criterii pentru înțelegerea atacului produs de boli
Care este cauza bolii: virus, bacterie, ciupercă? Cum se transmite infecția: prin semințe, sol, aer, apă, de insecte?
Care stadiu de viață al plantei este atacat: răsadul, planta tânără sau matură? Care parte a plantei este atacată: frunza, rădăcina, tulpina, fructul, sămânța sau întreaga plantă? Ce daune provoacă: putrezire, cloroză, pătare, etc.? Când atacă?
Controlul bolilor în agricultura ecologică
Boala este denumirea generică dată stării plantelor asupra cărora s-a exercitat atacul unor agenţi patogeni (microorganisme) care dereglează starea de sănătate a plantelor.
Din categoria bolilor fac parte virozele (care sunt produse de virusuri), microsplasmozele (ce sunt produse de microplasme), bacteriozele (produse de bacterii) și micozele (care au ca patogeni fungii).
Controlul bolilor se face prin aplicarea anumitor metode care, în funcţie de momentul şi modul de aplicare, pot fi preventive şi curative.
Metodele preventive au drept scop împiedicarea apariţiei şi răspândirii bolilor, dintre acestea putând fi enumerate:
- avertizarea, care se realizează prin eliberarea de buletine de avertizare de către unităţile fitosanitare raionale, acestea ajutându-i pe fermieri în elaborarea unei strategii de prevenire sau de combatere a anumitor boli;
- dezinfecţia uneltelor, utilajelor şi a hainelor muncitorilor, care pot constitui surse de răspândire şi de înmulţire a anumitor boli;
- rotaţia culturilor, prin care se previne înmulţirea exagerată a bolilor;
- efectuarea arăturii cât mai repede după recoltarea plantei premergătoare, în acest fel încorporându-se în sol agenţii patogeni care se găsesc pe resturile vegetale, fiind împiedicată astfel diseminarea lor prin vânt;
- folosirea de material semincer certificat, prin care se evită trasmiterea anumitor agenţi patogeni în câmp odată cu sămânţa;
- semănatul la epoca, densitatea și adâncimea optimă, evitându-se astfel dezvoltarea anumitor boli;
- distrugerea buruienilor gazdă pentru anumiţi agenţi patogeni, prevenindu-se astfel apariţia şi dezvoltarea anumitor boli;
- adunarea şi distrugerea frunzelor îmbătrânite şi infectate, care pot constitui un rezervor de agenţi patogeni, de unde infecţia se poate generaliza la nivelul întregii plante şi apoi la nivelul întregii culturi;
- adunarea şi distrugerea resturilor vegetale infectate, evitându-se astfel diseminarea şi atacul anumitor boli;
- prevenirea apariţiei samulastrei, mai ales la floarea-soarelui (care favorizează înmulţirea putregaiului alb) şi la cerealele păioase (care favorizează înmulţirea ruginilor);
- folosirea de soiuri/hibrizi rezistenţi/toleranţi la atacul bolilor;
- văruirea trunchiului copacilor, a depozitelor şi a magaziilor, care reprezintă o măsură obligatorie de igienă culturală.
Metodele curative au drept scop ţinerea sub control a bolilor deja apărute în cultură, dintre acestea putând fi enumerate:
Combaterea fizică:
- combatere prin temperaturi ridicate, metodă ce se pretează în spaţiile închise de tip răsadniţe, sere sau solarii, prin folosirea de abur fierbinte, iar pe suprafaţe mici chiar a apei clocotite.
În condiţii de câmp, combaterea prin temperaturi ridicate a agenţilor patogeni poate fi efectuată în lunile de vară prin afânarea solului, umectarea acestuia şi acoperirea cu folie de plastic de culoare închisă timp de 2-4 săptămâni;
- combatere prin foc, metodă ce constă în adunarea şi arderea resturilor vegetale după un atac puternic;
- trecerea seminţelor cu tegumentul gros prin flacără, care asigură distrugerea agenţilor patogeni de pe suprafaţa acestora;
- solarizare, care presupune tratarea seminţelor prin expunere la soare pentru distrugerea agenţilor patogeni de la suprafaţa acestora de către radiaţiile solare.
Combaterea mecanică:
- tăierea părţilor de plantă bolnave sau a plantelor bolnave în întregime, cum sunt ramurile de pomi care sunt uscate, pomii sau butucii de viţă-de-vie care sunt în întregime bolnavi, care se taie şi se scot din plantaţie;
- sortarea, care în general se efectuează mecanic la seminţe sau manual la tuberculii de cartof, bulbii de ceapă sau boabele de fasole.
Combaterea chimică, care se poate efectua prin folosirea de:
- silicat de sodiu, care se utilizează pentru combaterea speciilor de Botrytis, Sclerotinia, Phytium;
- extract de compost, folosit pentru combaterea făinării;
- permanganat de potasiu, care se foloseşte numai la pomii fructiferi şi vița-de-vie pentru combaterea făinării;
- produse pe bază de cupru, sub formă de hidroxid de cupru, oxiclorură de cupru, sulfat (tribazic) de cupru, oxid de cupru, octanoat de cupru, care se folosesc de exemplu pentru combaterea manei la viţa-de-vie sau a rapănului la pomacee înainte de înflorit. Doza totală de cupru nu trebuie să depăşească 6 kg/ha/an;
- produse pe bază de sulf, care se utilizează pentru combaterea făinării la viţa-de-vie şi la pomii fructiferi;
- hidroxid de calciu, care se foloseşte numai la pomii fructiferi, inclusiv pepiniere, pentru a controla ulceraţia ramurilor.
Combaterea biologică:
- combatere cu ajutorul microorganismelor (preparate cu spori de ciuperci, extracte de ciuperci sau cu bacterii);
- combatare prin utilizarea de preparate cu extracte de plante (de exemplu, extractul din sunătoare care este utilizat pentru combaterea mozaicului şi pătării brune a tutunului şi tomatelor);
- preimunizarea plantelor, care constă în tratarea plantelor tinere cu tulpini (suşe) nevirulente sau slab virulente de virusuri sau bacterii patogene, ceea ce duce la formarea în plantă de anticorpi specifici, iar planta devine rezistentă la atacul virusului sau bacteriei respective.
Combatere biotehnică:
- culturi de meristeme, prin care se asigură obţinerea de material semincer liber de virusuri şi alţi agenţi patogeni, tehnica fiind extinsă pe scară largă în înmulţirea unor flori, a pomilor fructiferi, a cartofului s.a.;
- combatere biodinamică, ce se poate efectua prin prepararea de extracte din plante ce se aplică prin pulverizare la sol sau la plantă.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol.I, Chişinău, 2021. Vol.II, Chişinău, 2022.
