Capul umflat la pui provoacă probleme serioase atât în sectorul industrial, mai ales în fermele de creștere a puilor broiler, dar și pentru gospodăriile individuale casnice.
Frecvent, problema este întâlnită la rasele grele, dar poate fi întâlnită periodic și la găinile ouătoare. La fel, boala dată poate fi înregistrată și la curci.
Boala capului umflat poate provoca pierderi serioase în primul rând la fermele cu pui de carne, unde nu sunt respectate condiție de bunăstare a animalelor (microclimat defectuos, densitate mărită a efectivului).
Cauzele umflării capului la pui
Aceasta este o boală multifactorială, adică poate apărea din mai multe cauze, din acest motiv este foarte complicat de pus un diagnostic corect. Dintre factorii etiologici putem menționa în primul rând factorii de ordin viral, cum ar fi Rinotraheita aviară (mai poate fi întâlnit sub denumirea de Pneumovirus aviar, SHS – sindromul capului umflat, TRT-sindrom Traheita-Rinotraheita), Bronșita infecțioasă și Pseudopesta aviară.
Din cauzele bolii de origine bacteriană, pot fi menționate Haemophilus gallinarum, Ornithobacterium rhinotracheale și E. Coli. La fel și Micoplasmoza aviară poate provoca patologia dată.
Trebuie de menționat faptul că această problemă alături de unele boli infecțioase de origine bacteriană sau virală menționate mai sus care provoacă acest simptom, poate apărea și în urma depresiei imunitare (scăderea imunității) provocată de diverse boli, cum ar fi Bursita infecțioasa, Boala Marek sau Anemia infecțioasă.
Dintre principalele cauze care declanșează Sindromul capului umflat la păsări trebuie de menționat problemele de microclimat, excesul de căldură, umiditate mărită, curenți de aer. Din acest motiv, această problemă este înregistrată des în perioada rece a anului, când este foarte complicat de organizat corect microclimatul în hale, dar poate fi întâlnită și în perioada cu temperaturi ridicate, când de asemenea este complicat de organizat un microclimat corespunzător.
La fel, un factor important este stresul. Foarte des există situații când fermierii sau persoanele fizice procură puii crescuți (de la piață sau de la ferme specializate) care la momentul procurării nu manifestă probleme, iar peste câteva zile după procurare și popularea acestora în adăposturile pentru păsări, se observă această problemă.
Mai des, capul umflat apare atunci când fermierii adăpostesc păsările în cotețe unde este curent puternic de vânt sau unde sunt alte vârste de păsări (nu se respectă principiul totul plin, totul gol).
Trebuie de menționat faptul că această problemă a fost înregistrată destul de masiv în perioada anul 2021. Din motivul că luna iunie 2021 a fost răcoroasă cu multe ploi (respectiv a fost umiditatea înaltă), iar în luna iulie, invers, au fost înregistrate temperaturi foarte înalte, care au afectat sistemul respirator și drept consecință a provocat boala capului umflat.
În perioada menționată au fost afectați masiv puii zburați, care au fost comercializați către sectorul individul.
Există probabilitatea că și în vara anului 2023 să se repete această problemă, dat fiind faptul că la sfârșitul lunii mai și la începutul lunii iunie 2023 au fost temperaturi mai scăzute ca de obicei și că va urma lunile iulie și august, pentru care deja sunt prognozate cu temperaturi ridicate.
Patogeneza capului umflat la pui
De obicei, la păsările după contactul cu un virus sau din cauza microclimatului defectuos sau o combinație între acești doi factori este afectat sistemul respirator. Ulterior, se combină cu infecția bacteriană de E. coli, care produce celulita țesuturilor înconjurătoare ochilor și, ca urmare, apare capul umflat.
Foarte des cel mai important declanșator al Sindromului capului umflat la puiul de carne este pneumovirusul (TRT – sindrom Traheita–Rinotraheita), responsabil de traheite și sinuzite la curci și sindromul capului umflat la pasările de reproducție, rase grele.
Bacteriile de genul E.coli și Ornithobacterium rhinotracheale produc cel puțin jumătate din paguba economică.
Răspândirea
Poate apărea oriunde, atât în sectorul individual, cât și în fermele comerciale. Mai des este întâlnit în zone cu densitate mare a fermelor de pui de carne, în special în sezonul rece.
Poate provoca mortalitatea între 10 și până la 20% din efectiv. Septicemiile și aerosaculitele ulterioare produse măresc rata de mortalitate cu încă 20% printre supraviețuitorii bolii acute.
Transmitere
În primul rând, transmiterea bolii are loc de la o pasăre la alta pe cale aerogenă. Indirect prin intermediul apei de băut, al așternutului sau al furajului.
Simptome
Sindromul se declanșează rapid și se manifestă la circa 10% din efectiv la vârsta de 14-30 de zile prin lacrimare și conjunctivită cu evoluție spre edem periorbital (inflamația capului în zona ochilor).
Patologia capului umflat la pui
Exsudatul vâscos și sero-purulent, acumulat subcutanat, devine cazeos în cazurile de cronicizare. Se produce hiperemie traheală și congestie pulmonară. Cazurile cronice prezintă aerosaculita, perihepatita și peritonita cazeoasă. Pot să apară și atrofia bursei tipice unor infecții anterioare cu virusuri respiratorii.
Diagnostic
Se poate efectua conform simptomelor clinice. Totuși, este recomandată trimiterea materialului patologic (cadavre, organe) către laborator pentru efectuarea diagnosticul de laborator (bacteriologie, PCR). La fel, este recomandat de efectuat examene serologice permanente a efectivului.
Important! Trebuie identificați agenții patogeni atât primari, cât și secundari!
Tratamentul capului umflat la pui
Se face în funcție de rezultatele laboratorului și agentului patogen. Utilizarea antibioticelor trebuie făcută numai la recomandarea medicului veterinar și în funcție de rezultatele antibiogramei.
Din cele mai eficiente s-a dovedit a fi florfenicolul (Floreef, Veterin) și combinația de doxicilină cu tilozină (Tiloxin, Tilodoxireef, Doxitylovet Plus).
Important! Folosirea nejustificată și pe o perioadă prea lungă a antibioticelor, poate duce la antibiorezistență.
Dar trebuie de menționat faptul, că deseori antibioticele opresc problema atât cât sunt administrate, dar după întreruperea tratamentului problemele și pierderile pot reapărea.
La fel, este recomandată utilizarea antiinflamatorilor și antipireticelor, cum ar fi aspirina (Reevit C este o combinație de aspirină și vitamina C). Acestea reduc simptomatica și permit recuperarea mai rapidă. Pot fi utilizate împreună cu antibioticele.
În caz că există probleme respiratorii este recomandată administrarea preparatelor care conțin bromhexină și mentol (Mentoreef Plus). Aceste produse ușurează respirația și permit însănătoșirea rapidă a păsărilor.
La fel, este recomandată folosirea complexelor de vitamine pentru fortificarea luptei nespecifice a organismului cu boala.
Prevenirea capului umflat la pui
La fermele comerciale se vor face dezinfecții complete periodice, obligatoriu trebuie respectat principiul „totul plin – totul gol”. După eliberarea halelor trebuie îndeplinite toate măsurile pentru dezinfecția halelor, cum ar fi spălarea obligatorie a halei cu un detergent, dezinfecția umedă cu produse pe bază de iod (Vapcophore) și/sau peroximonosulphat (Virex, Vircon S)., dezinfecția finală prin gazare utilizând produse pe bază de glutaldehide (Virosept, Viroshild).
Pasările de reproducție se vor vaccina cu un vaccin cu pneumovirus, vaccin contra micoplasmei, anemiei infecțioase. Tineretul obligatoriul trebuie vaccinat contra Bronșitei infecțioase și Boala de Newcastle. Însă, vaccinul nu are efect fără colaborarea cu celelalte măsuri profilactice.
Un factor important este respectarea condițiilor de microclimat și bunăstarea animalelor.
Pentru sectorul individual este recomandat procurarea puilor zburați de la fermele autorizate, cu prezența certificatului veterinar care confirmă vaccinările. Încăperile pentru populare trebuie să fie curate, dezinfectate, fără prezența altor păsări.
Se vor evita curenții de aer reci care ajung direct pe pui și temperaturile înalte (trebuie de organizat locuri de odihnă umbrite).
După procurarea puilor este recomandată transportarea acestora la locul destinației cât mai rapid (este recomandat în perioada caldă a anului de transportat puii dimineața sau seara pe răcoare). La destinație, administrarea apei de băut cu preparate care conțin vitamine (pentru micșorarea stresului).
La apariția primelor simptome – de contactat medicul veterinar.
Vezi și Variola la păsări – cum evităm răspândirea bolii. Tratament.