5 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleBolile la iepuri - simptome și controlul acestora

Bolile la iepuri – simptome și controlul acestora

Unul din factorii care limitează producțiile la iepuri este prezența și efectul bolilor. Cauzele acestor boli pot fi de natură ereditară (îndeosebi consangvinizarea), alimentația dezechilibrată, deficiențe legate de întreținerea și îngrijirea animalelor, la care se mai adaugă infecții cu viruși, bacterii, ciuperci sau paraziți, intoxicații și răniri. 

Pentru a identifica mai ușor apariția bolilor, este necesar ca de la primele simptome să le identificăm și să luăm măsurile care se impun.

Unele simptome de prezență a bolilor la iepuri sunt mai ușor de observat, altele mai puțin evidente, dar tocmai de aici se observă măiestria crescătorului care poate interveni și lua măsuri în dependență de caz. 

‹ adv ›

Principalele modificări de comportament la iepuri în cazul apariției bolilor sunt:  

  • Excrementele își schimbă consistența și aspectul, apare diareea;
  • Hrana rămâne neconsumată, apare lipsa poftei de mâncare;
  •  Se observă balonări, zgomote de clipocit la palparea abdomenului;
  • Tulburări de echilibru;
  • Secreții oculare, îngroșarea sau lipirea pleoapelor;
  • Pierderi în greutate; 
  • Pierderea luciului blănii, cădere locală sau generală a acestuia;
  • Salivație abundentă și insuficiență respiratorie.

Cele mai frecvente boli sunt de natură alimentară, care apar din cauza consumului de furaje mucegăite, alterate, înnămolite. De asemenea, prin furaje se pot strecura agenții patogeni, cum sunt bacteriile sau virușii. 

Virusul RHD (boala hemoragică) și a mixomatozei, sunt transmiși mai ales prin înțepături de insecte de la iepurii sălbatici la cei domestici. 

Viruși sunt cei mai mici agenți patogeni care se înmulțesc numai în interiorul celulelor vii, putând cauza îmbolnăviri. Cea mai bună măsură profilactică o constituie vaccinarea preventivă împotriva îmbolnăvirilor la vârsta și termenele potrivite. 

Principalele boli întâlnite la iepuri

Boli infecțioase 

Mixomatoza – cea mai frecventă boală infecțioasă la iepuri, infecție virală întâlnită la iepure, care se transmite prin insecte, cum ar fi: țânțarii, purici, căpușe, care înainte au interacționat cu iepurii sălbatici. Apariția bolii se face observată pe cap, pe pleoape, pe organele genitale, urechi, nări, lăbuțe. 

Mixomatoza; Sursă: Happy Pet Clinic

Pentru protejarea iepurilor de aceasta maladie se poate utiliza vaccinul la pui în momentul înțărcării, urmat de un rapel la 6-8 săptămâni, după care se face din 5 în 5 luni. 

Boala hemoragică – perioada de contaminare, până la apariția cazurilor mortale este de 1-3 zile. 

Fără a se observa simptome anterioare de boală, iepurii se prăbușesc, țipă și se sufocă cu hemoragii nazale. 

Boala hemoragică la iepuri

Puii trebuiesc vaccinați preventiv cel târziu la vârsta de 6-7 săptămâni. 

Infecții bacteriene la iepuri

Pasteureloza – agentul patogen se găsește la mulți iepuri sănătoși în mucoasa nazală.

La început se poate observă o scurgere nazală apoasă, după care devine purulentă. Orificiul este lipit, acoperit cu o crustă și particule de praf.

În adăpost se aud strănuturi, iar respirația este greoaie, blana zburlită, și fără strălucire. În 2-7 zile mor. Preventiv trebuie avut în vedere de: 

  • aerisit bine adăpostul;
  • reducerea umezelii din adăpost;
  • evitarea oscilațiilor mari de temperatură;
  • curățenia la timp și hrănirea rațională.

Tratamentul acestei boli se justifică doar profilactic, deoarece în formă acută este ineficace, toate exemplarele bolnave trebuie urgent sacrificate

Boli parazitare 

Coccidioza – contaminarea se realizează prin consumul de hrană sau prin așternut. De preferat este să prevenim contaminarea, care se poate face ușor prin igienizarea cuștilor, prin dezinfectarea periodică a spațiilor de întreținere, prin spălarea și dezinfectarea recipientelor unde este administrată hrană și apă, cu apă clocotită (80-90⁰). 

Râia pielii și a capului -boala se manifestă la cap, trunchi și membre și este cauzată de diverse căpușe. Contaminarea se face prin contactul direct cu animalele bolnave și prin intermediul cuștilor, a altor animale, condițiilor neigienice.

Manifestarea are loc la nivelul ochilor, în jurul lor, a buzelor, pe frunte, la baza urechii și în continuare pe gât și trunchi, unde se văd pete roșii pe piele, formațiuni solzoase sub care apar pustule purulente. 

Nu uitați că și oamenii pot fi afectați, din acest motiv se recomandă utilizarea mănușilor de protecție atunci când tratăm astfel de animale. 

Citește despre Boli produse de paraziți la iepuri – simptome.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Sfaturi la întreținerea iepurilor în cuști în perioada rece

Menținerea iepurilor într-un mediu cald și uscat în perioada...
‹ adv ›

Iepurele Burgunder – descrierea rasei, hrană, întreținere

Iepurele de Burgundia a devenit cunoscut lumii la începutul secolului trecut. Pentru prima dată, rasa a fost crescută în...

Iepuri Uriaș Gri German – descriere, întreținere, furajare

Rasa de iepuri Uriaș Gri German este răspândită în regiunea noastră și iubită de fermieri, datorită dimensiunilor corporale impunătoare...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole