29.2 C
București
luni, 15 aprilie, 2024

-

HomepageAdvAgrinvest Credit IFN şi-a majorat cu 10 milioane de lei facilitatea de...

Agrinvest Credit IFN şi-a majorat cu 10 milioane de lei facilitatea de credit în derulare la BRD

Agrinvest Credit IFN a majorat facilitatea de credit aflată în derulare la BRD Groupe Societe Generale cu valoarea de 10 milioane de lei, totalul expunerilor contractate de la BRD ajungând la 20 milioane de lei.

Agrinvest Credit IFN SA este prezentă pe piaţa locală din anul 2020 şi finanţează companiile mici şi mijlocii din sectorul agricol românesc, acordând până în acest moment facilităţi de credit care depăşesc 130 milioane de lei.

Astfel, la finalul lunii aprilie 2022, societatea a înregistrat o creştere a volumului de credite acordate de peste 280% faţă de acelaşi interval al anului 2021.

Pentru anul 2022, compania vizează un volum de credite noi de peste 45 milioane lei, precum şi o creştere exponenţială a numărului de clienţi noi.

„Ne bucurăm să continuăm susţinerea activităţii dinamice a Agrinvest Credit IFN într-un domeniu de importanţă strategică pentru România – agricultura. Suntem pregătiţi să ne sprijinim clienţii cu tot ceea ce au nevoie în materie de know-how, pentru ca ei să poată valorifica oportunităţile şi să-şi crească, astfel, afacerile”, a afirmat Felix Daniliuc, directorul Departamentului IMM al BRD Groupe Societe Generale.

La rândul său, Andra Pârvan, directorul general al companiei, a afirmat că se menţine angajamentul de a susţine nevoile fermierilor români „într-o perioadă cu provocări multiple, generate atât de creşterile preţurilor la utilităţi şi materii prime, cât şi de presiunile inflaţioniste”.

„Pentru a veni în întâmpinarea partenerilor fermieri, îmbunătăţim în mod constant oferta produselor financiare, majorând recent procentul de finanţare a subvenţiei APIA până la 200% din valoarea totală a creanţelor prezente şi viitoare ce urmează a fi încasate cu titlu de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli potrivit adeverinţei emise de APIA pentru anul 2022 „, a menţionat Andra Pârvan.

Agrinvest Credit IFN SA, companie cu capital 100% românesc, face parte din grupul Agrinvest, care are afaceri anuale de peste 380 milioane de lei, şi oferă un sistem complet de produse şi servicii, plecând de la exploatarea terenurilor agricole, cu o suprafaţă de peste 6.500 ha şi capacităţi de depozitare de peste 250.000 tone, consultanţă tehnică, până la distribuţia de inputuri pentru agricultura convenţională şi cea biologică (sămânţă, pesticide, îngrăşăminte şi motorină), finanţarea afacerilor şi achiziţia cerealelor şi oleaginoaselor.

BRD – Groupe Societe Generale este unul dintre liderii pieţei bancare din România. Banca operează o reţea de 499 de unităţi şi are active totale în valoare de 71 mld. lei (la 31 martie 2022). BRD deţine o poziţie de lider pe piaţa de retail, este un jucător de top pe piaţa de corporate banking şi liderul pieţei româneşti de factoring.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Societe Generale are peste 131.000 de angajaţi în 66 de ţări şi sprijină zilnic 26 de milioane de clienţi persoane fizice, companii şi investitori instituţionali din întreaga lume, oferind o gamă largă de servicii de consultanţă şi soluţii financiare personalizate.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Liderul pieței de carne de pui din România – premiat pentru Inovare în Sustenabilitate

Proiectul „De la bob la furculiță și „înapoi”, dezvoltat...

BERD a revenit pe profit în 2023 cu un rezultat net pozitiv de 2,1 miliarde de euro

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a raportat miercuri un profit net de 2,1 miliarde de euro pentru...

Norofert anunță semnarea primului contract de distribuție pentru 3 state din SUA 

Norofert, liderul cercetării pentru agricultura regenerativă și unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, listat la...

Sorin Maslo: „Cricova a înregistrat în 2023 cel mai mare profit din istoria întreprinderii. Venim cu lansări inedite în acest an”

Combinatul de Vinuri „Cricova” din Republica Moldova a înregistrat o creștere impresionantă în 2023. Într-un efort de a consolida...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole