Mai multe țări din Golful Persic sunt în alertă din cauza ploilor torențiale care s-au abătut de câteva zile asupra asupra acestei regiuni care de obicei este foarte caldă și aridă.
Experții sunt de părere că tehnologia de însămânţare a norilor a contribuit la inundațiile care au lovit aceste țări. Climatologul Roxana Bojariu a explicat la Digi24 ce presupune această tehnică și când poate fi ea folosită, dar subliniază că fenomenele generate nu sunt controlabile.
Emiratele Arabe Unite, Qatar și Kuweit sunt trei dintre statele în care traficul a fost blocat de ploile torențiale. Mașinile nu au mai putut înainta, așa că șoferii au fost salvați din mijlocul apelor.
Unele autoturisme au fost luate pe sus de șuvoaiele care au pătruns în locuințe și magazine. În Emiratele Arabe Unite, ploile torenţiale au căzut în toată ţara, în special în Dubai şi Abu Dhabi, iar vremea rea ar urma să continue până joi.
În Kuweit, de exemplu, orele au fost suspendate în majoritatea școlilor, iar pompierii au avut sute de intervenții, în care au salvat oameni rămași captivi în case.
O ploaie torenţială a căzut și peste vastul regat deșertic al Arabiei Saudite, inclusiv asupra pelerinilor aflaţi în oraşul sfânt Mecca.
În Qatar, autorităţile le-au cerut locuitorilor să fie vigilenţi, anunţând ploi torenţiale şi vânt puternic în diferite părţi ale ţării începând de duminică.
Sultanatul Oman a anunţat sâmbătă „ploi cu descărcări electrice de intensitate diferită” în mai multe regiuni ale ţării, televiziunea de stat difuzând imagini cu drumuri afectate de ploile torenţiale şi apele în creştere.
Ce presupune tehnologia de însămânțare a norilor
Unii experți sunt de părere că tehnologia de însămânţare a norilor – o practică folosită de autorităţile din regiune pentru a creşte cantitatea de ploaie în zonele aride – ar fi contribuit la intensitatea acestor fenomene mai puțin obișnuite.
Tehnica de însămânțare a norilor se poate folosi și pentru a obține zăpadă
Roxana Bojariu: „Clar nu poți să controlezi cantitatea de apă cât ai vrea tu”
Totuși, pentru a avea efectul scontat pentru o însămânțare artificială a norilor este nevoie de anumite condiții, nu se poate face oricum. Trebuie să existe și umezeală, iar partea de însămânțare vine cu un surplus. A fost un sistem de joasă presiune, atât la suprafață, cât și în atmosfera medie, a subliniat climatologul.
Astfel de tehnici pot fi folosite în lupta cu schimbările climatice, dar nu ca un răspuns de adaptare generalizat, pentru că trebuie să ai, totuși, nori ca să poți să-i însămânțezi, nu creezi ceva din nimic, ci intensifici o ploaie care ar fi existat.
Punctual se pot folosi, dar în niciun caz pe scară largă, în așa fel încât să fie o măsură de adaptare la schimbarea climei, a spus Roxana Bojariu.