Ministrul Adrian CHESNOIU a avut luni, 27 decembrie 2021, o întrevedere cu E.S. David SARANGA, ambasadorul Statului Israel.
Dialogul celor doi oficiali a fost centrat pe intensificarea colaborării dintre România și Israel în domeniul irigațiilor și al combaterii deșertificării, sectoare în care Statul Israel are o vastă experiență.
Ministrul Adrian CHESNOIU și-a exprimat deschiderea pentru o colaborare în acest domeniu între specialiștii din cele două state, subliniind că sunt necesare lucrări de modernizare atât la nivelul infrastructurii de îmbunătățiri funciare existente, cât și pentru extinderea sistemului de irigații pe noi suprafețe agricole.
E.S. David SARANGA și-a manifestat disponibilitatea ca, în perioada următoare, să aibă loc schimburi de experiență și bune practici la nivel de experți, prin organizarea unor seminarii on-line și vizite de lucru în Israel și în România.
Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat simplificarea procedurii de acreditare a unor abatoare kosher, pentru a crește accesul pe piața din Israel a cărnii și produselor agroalimentare provenite din fermele românești.
Digitalizarea în sectorul agricol, colaborarea în cercetarea agricolă și atenuarea efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii și mediului rural au fost alte teme abordate în cadrul discuțiilor.
Din delegația israeliană au mai făcut parte atașatul economic al Misiunii Statului Israel, doamna Bareket KNAFO și ofițerul economic, doamna Cristina MORARU.