-4.5 C
București
luni, 2 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChesnoiu, despre PNS: Avem nevoie de timp ca să evităm să trimitem...

Chesnoiu, despre PNS: Avem nevoie de timp ca să evităm să trimitem un document cum a fost PNRR, incomplet şi incoerent

Termenul de 31 decembrie pentru trimiterea Planului Naţional Strategic (PNS) la Bruxelles este unul ambiţios, de care vom ţine cont, însă avem nevoie de timp ca să evităm să trimitem un document incomplet şi incoerent, cum a fost Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

„Termenul de 31 decembrie privind PNS este unul ambiţios de care vom ţine cont cu toţii, dar ca să evităm să trimitem la Bruxelles un document cum a fost PNRR, incomplet şi incoerent, avem nevoie de timp. Toate statele membre, inclusiv cele avansate, au ridicat această problemă şi au cerut flexibilitate din partea CE, iar eu am fost unul dintre cei care şi-au asumat să expună comisarului şi colegilor mei că 1 martie este termenul în care noi putem să prezentăm planurile naţionale strategice complete şi funcţionale”, a spus Chesnoiu, la finalul declaraţiilor susţinute la Târgul de produse agroalimentare din curtea ministerului.

Adrian Chesnoiu a solicitat Consiliului Agricultură şi Pescuit flexibilitate din partea Comisiei Europene privind depunerea Planurilor Strategice, respectiv până la 1 martie 2022, întrucât întârzierile în adoptarea bazei legale vor afecta pregătirea noii perioade de programare, iar fermierii nu vor putea să se familiarizeze în timp util cu noile reguli ale PAC.

‹ adv ›

Chesnoiu a participat, în 12 şi 13 decembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit).

„În cadrul lucrărilor Consiliului, referindu-se la termenul limită pentru depunerea PNS la Comisia Europeană, ministrul Adrian Chesnoiu a solicitat flexibilitate din partea Comisiei Europene privind depunerea Planurilor Strategice, respectiv până la 1 martie 2022. Ministrul a explicat că întârzierile în adoptarea bazei legale vor afecta pregătirea noii perioade de programare şi fermierii nu vor putea să se familiarizeze în timp util cu noile reguli ale PAC şi cu noile cerinţe pentru gestionarea acestora, pentru a decide în cunoştinţă de cauză în privinţa aplicării eco-schemelor, de exemplu. Facem precizarea că termenul anunţat pentru depunere era 31 decembrie 2021”, se precizează într-un comunicat al ministerului transmis AGERPRES

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Termene extinse pentru investițiile finanțate în sectorul suin și avicol

În Ședința de Guvern din 30 ianuarie 2026 a...
‹ adv ›

Barbu: Fermierii nu pot suporta costul politicilor climatice. CBAM trebuie ajustat

În cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH) desfășurate la Bruxelles, în data de 26 ianuarie 2026, ministrul Agriculturii...

România, reprezentată la reuniunea Consiliului AgriFish de la Bruxelles

În data de 26 ianuarie 2026, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, participă la reuniunea Consiliului Agricultură și...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole