Agricultura României se află la un moment de răscruce, ţinând cont de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, dar şi european, unde politicile şi strategiile pe care Uniunea Europeană le propune statelor membre vizează de foarte multe ori aspecte care intră în contradicţie cu realităţile din Romania, a declarat, miercuri, Adrian Chesnoiu, ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii.
„Agricultura României se află în momentul de faţă la un moment de răscruce. Spun asta cu toată responsabilitatea poziţiei în care mă aflu azi în faţa dumneavoastră, pentru că vedem ce se întâmplă la nivel global. Vedem că la nivel european, toate politicile şi strategiile pe care UE le propune statelor membre vizează de foarte multe ori aspecte care intră în contradicţie cu realităţile din România. Avem aceste ambiţii de mediu impuse de UE, de acest Green Deal care are anumite componente şi care dacă nu vom fi inteligenţi să le valorificăm se transformă în riscuri. În general pleci de la ideea să le dai fermierilor din toate statele membre oportunităţi, dar în spatele lor se află riscuri, pe care fiecare stat membru în funcţie de capacitatea statală de intervenţie le poate transforma în riscuri, vulnerabilităţi sau oportunităţi. De aceea este extrem de important să intervenim acolo unde considerăm că trebuie să ne reprezentăm cu cinste fermierii români şi interesele statului român, care trebuie să primeze mai presus de orice”, a precizat Adrian Chesnoiu, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.
El a menţionat că România este un mare producător de cereale, cu „un potenţial agricol fantastic”, dar pe care în ultimii 30 de ani nu a ştiut cel mai bine să îl exploateze, astfel încât să poată deveni pe lângă un exportator de materii prime şi unul de produse cu valoare adăugată.
„Ne raportăm tot timpul la balanţa comercială agricolă şi vedem că suntem printre puţinele state din Europa care are un deficit de balanţă comercială cu produse agroalimentare. Cred că este un pilon principal să înţelegem în al 12-lea ceas că, atâta timp cât ştim să producem şi fermierii români sunt capabili să producă materie primă de înaltă calitate, este responsabilitatea noastră, a factorilor decidenţi, să venim cu politici publice coerente. Auzim de 30 de ani de reforme şi toată lumea vorbeşte de reforme în condiţiile în care această ţară nu are nevoie decât de o conducere predictibilă, pragmatică şi eficientă. De aceea, în programul pe care l-am pus la punct împreună cu colegii din coaliţie, avem câteva elemente principale care să conducă agricultura României spre progres şi spre un viitor în care să nu mai plângem tot timpul că există acest risc al apariţiei fie a unei crize alimentare, fie a unor produse de bază, pe care le vedem pe rafturile magazinelor şi când ne uităm pe etichetă vedem că sunt produse în alte state. Ştim să producem bine şi cu siguranţă în perioada următoare o să venim cu acele măsuri şi programe pe care noi le-am gândit pentru agricultura României, astfel încât lanţul alimentar integrat să fie pentru totdeauna închis şi românii să se bucure de munca fermierilor şi a agricultorilor români”, a mai spus Adrian Chesnoiu, ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii.
Miniştrii propuşi să facă parte din Cabinetul Nicolae Ciucă sunt audiaţi miercuri în comisiile parlamentare de specialitate.