Ordinul nr. 190/1.157/1.460/2021 pentru stabilirea criteriilor și modalităților potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) și e1) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004 a fost publicat recent în Monitorul Oficial, scrie legestart.ro.
Astfel, potrivit ordinului, cooperativele agricole de achiziții și vânzări, care organizează atât cumpărările de materiale și de mijloace tehnice necesare producției agricole, cât și vânzările produselor agricole beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit, cu respectarea următoarelor reguli de aplicare:
- cooperativa agricolă nou-înființată în cursul unui an calendaristic începe să aplice scutirea cu prima lună în care înregistrează cheltuieli aferente activităților specifice înscrise în actul constitutiv;
- cooperativa agricolă deja înființată, pentru calculul plafonului de scutire, stabilește cifra de afaceri anuală netă pe baza datelor înregistrate în contabilitate până la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
- cooperativele agricole calculează și declară impozitul pe profit scutit, trimestrial sau anual, după caz, luând în considerare rezultatul fiscal determinat potrivit titlului II din Legea 227/2015 privind Codul fiscal; cooperativele agricole evidențiază scutirea de impozit pe profit în cuprinsul formularului 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și/sau al formularului 101 “Declarație privind impozitul pe profit”, după caz.
Pentru stabilirea perioadei de scutire de la plata impozitului pe profit, se au în vedere următoarele:
- primii 5 ani, în cazul cooperativei nou-înființate, reprezintă perioada de 5 ani consecutivi, incluzând și anul în care cooperativa începe să aplice scutirea;
- o perioadă de 5 ani, în cazul cooperativei deja înființate, reprezintă intervalul de 5 ani consecutivi începând cu anul în care cooperativa a aplicat pentru prima dată scutirea ca urmare a îndeplinirii condiției privind încadrarea în plafonul de până la 3.000.000 euro și, respectiv, 10.000.000 euro, pentru cifra de afaceri anuală netă înregistrată la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, indiferent de valoarea plafonului luată în calcul ulterior pentru verificarea îndeplinirii condiției de încadrare în limita stabilită pentru acesta de 3.000.000 euro sau 10.000.000 euro. În cuprinsul intervalului de 5 ani se include/includ și anul/anii în care cooperativa nu a beneficiat de scutire, ca urmare a înregistrării unei cifre de afaceri anuale nete de peste 3.000.000 euro/10.000.000 euro.
Cooperativele nou-înființate care au beneficiat în primii 5 ani de scutirea de la plata impozitului pe profit nu mai pot aplica ulterior și pentru scutirea privind cooperativele deja înființate.
De asemenea, nu mai pot aplica pentru încă o perioadă de 5 ani de scutire nici cooperativele deja înființate, care sunt implicate în operațiuni de reorganizare, și care au beneficiat anterior de scutire pentru o perioadă de 5 ani.
Nu se consideră cooperativă nou-înființată cooperativa care se înființează prin fuziunea sau divizarea altor cooperative agricole care au beneficiat/beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit.
Cooperativele agricole care beneficiază de scutire au obligația să informeze organul fiscal competent, prin transmiterea Înștiințării privind aplicarea/suspendarea/încetarea aplicării regimului de scutire de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele agricole, al cărei model se regăsește în anexa ce face parte integrantă din prezentul ordin, după cum urmează:
- până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se aplică scutirea/în care este suspendată scutirea ca urmare a depășirii plafonului/următor celui de-al cincilea an din perioada de scutire, în funcție de natura informațiilor ce fac obiectul comunicării, în cazul cooperativelor agricole existente;
- în termen de 90 de zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului atunci când se comunică aplicarea scutirii/până la data de 31 martie inclusiv a anului următor celui de-al cincilea an atunci când se comunică încetarea aplicării scutirii, în cazul cooperativelor agricole nou-înființate.
Ordinul mai conține şi Criterii și modalități privind scutirea membrilor cooperatori și a cooperativelor agricole de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren.