Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au sărbătorit joi lansarea evenimentului anual „Ziua europeană a produselor ecologice”, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Cele trei instituţii au semnat o declaraţie comună care stabileşte de acum înainte data de 23 septembrie ca Ziua europeană a produselor ecologice. Aceasta se înscrie în continuarea Planului de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice, adoptat de Comisie la 25 martie 2021, care anunţa crearea unei astfel de zile în vederea sensibilizării publicului cu privire la producţia ecologică.
Obiectivul general al Planului de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice este stimularea puternică a producţiei şi consumului de produse ecologice, pentru a contribui la realizarea obiectivelor de reducere a utilizării îngrăşămintelor, pesticidelor şi antimicrobienelor, cuprinse în strategia „De la fermă la consumator” şi în strategia privind biodiversitatea.
Sectorul ecologic are nevoie de instrumentele adecvate pentru a se dezvolta, aşa cum se arată în planul de acţiune. Structurându-le în jurul a trei axe – stimularea consumului, sporirea producţiei şi îmbunătăţirea în continuare a sustenabilităţii sectorului – planul propune 23 de măsuri vizând asigurarea unei creşteri echilibrate a sectorului.
Pentru a stimula consumul, planul de acţiune include acţiuni precum informarea şi comunicarea cu privire la producţia ecologică, promovarea consumului de produse ecologice, precum şi stimularea unei utilizări sporite a produselor ecologice în cantinele publice, prin intermediul achiziţiilor publice.
Pe lângă aceasta, în vederea creşterii producţiei ecologice, politica agricolă comună (PAC) va rămâne un instrument-cheie pentru sprijinirea tranziţiei către agricultura ecologică.
Ea va fi completată, de exemplu, prin evenimente de informare şi crearea de reţele pentru schimbul de bune practici şi printr-o certificare a grupurilor de fermieri, mai degrabă decât a fiecărui fermier în parte.
În fine, pentru a spori durabilitatea agriculturii ecologice, Comisia va dedica cel puţin 30 % din bugetul aferent cercetării şi inovării în domeniul agriculturii, silviculturii şi al zonelor rurale unor acţiuni cu tematică specifică sau relevantă pentru sectorul ecologic.
Producţia ecologică aduce o serie de beneficii importante: câmpurile cultivate ecologic prezintă cu circa 30 % mai multă biodiversitate, animalele crescute ecologic se bucură de un grad mai mare de bunăstare şi necesită mai puţine antibiotice, fermierii ecologici au venituri mai mari şi sunt mai rezilienţi, iar consumatorii ştiu exact ce obţin, datorită siglei ecologice a UE.