6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePesta porcină: 611 focare active la nivel naţional

Pesta porcină: 611 focare active la nivel naţional

Un număr de 611 focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joi la nivel naţional, în aceste focare existând un număr de 215.920 de porcine, potrivit unui comunicat remis vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Din totalul numărului de focare, 15 erau în exploataţii comerciale, iar 4 focare erau în exploataţii comerciale de tip A.

De vinerea trecută şi până joi au fost înregistrate 55 de focare noi de pestă porcină africană, astfel: 7 focare în judeţul Ialomiţa, 6 focare în judeţele Teleorman, Gorj şi Olt, 4 focare în judeţele Buzău, Mureş şi Vaslui, 3 focare în judeţele Bihor şi Vrancea, 2 focare în judeţele Dolj şi Sălaj şi câte un focar în judeţele Bistriţa Năsăud, Brăila, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Neamţ, Satu Mare şi Tulcea.

‹ adv ›

În aceeaşi perioadă de timp au fost stinse 90 de focare de PPA, astfel: 40 de focare în judeţul Teleorman, 17 focare în judeţul Bihor, 10 focare în judeţul Cluj, 6 focare în judeţul Satu Mare, 5 focare în judeţul Timiş, 3 focare în judeţul Sălaj, câte două focare în judeţele Arad şi Hunedoara şi câte un focar în judeţele Dolj, Galaţi, Iaşi, Prahova şi Vâlcea.

Din anul 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.415 focare de pestă porcină africană.

În ceea ce priveşte cazurile de mistreţi infectaţi cu PPA, de vineri şi până joi au fost înregistrate 9 cazuri noi de pestă porcină la mistreţi, astfel: 2 cazuri în judeţul Cluj, mistreţi găsiţi morţi; 2 cazuri în judeţul Mureş, mistreţi vânaţi; câte un caz de mistreţ vânat în judeţele Arad, Buzău, Dâmboviţa, Satu Mare, Sălaj.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.866 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

ANSVSA menţionează că din analiza anchetelor epidemiologice reiese că principalele cauze ale apariţiei focarelor de pestă porcină africană sunt: cumpărarea/vânzarea porcinelor fără documentele legale; scoaterea animalelor din zonele de restricţie; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar; neanunţarea mortalităţilor/sacrificărilor pentru consum propriu sau a îmbolnăvirilor la medicul veterinar; numărul foarte mare de mistreţi morţi (4.078) sau vânaţi (1.788) confirmaţi cu PPA.

Aceste mişcări au dus la răspândirea şi confirmarea unor focare succesive de PPA şi la creşterea presiunii virale asupra exploataţiilor comerciale profesionale de porcine. Apariţia focarelor de PPA succesive duce la prelungirea restricţiilor impuse acestor exploataţii, se precizează în comunicatul ANSVSA.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Un nou focar de pestă porcină africană în Olt

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul...
‹ adv ›

Bihor: Focare noi de pestă porcină africană

Nouă focare de pestă porcină africană au fost confirmate la porcii domestici în județul Bihor, a informat Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru...

Buzău: Unsprezece focare de pestă porcină în trei comune; zeci de animale au fost sacrificate

Zeci de porci au fost ucişi în trei comune din judeţul Buzău, după ce inspectorii sanitar veterinari au identificat...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole