Agenția Domeniilor Statului (ADS), din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a finalizat Reforma 1 din cadrul Componentei 16 – REPowerEU, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul, derulat în perioada 14 iunie 2024 – 31 august 2026, a beneficiat de o finanțare europeană nerambursabilă de 3.011.752 de euro.
Unul dintre principalele rezultate ale reformei este identificarea și delimitarea a 32.074,79 hectare de terenuri aflate în proprietatea statului, considerate pretabile pentru investiții în producerea energiei regenerabile, prin proiecte fotovoltaice și eoliene.
Suprafețele au fost selectate dintr-un total de peste 84.000 de hectare analizate prin studii pedologice și agrochimice.
Potrivit MADR, terenurile identificate sunt degradate, slab productive, încadrate în clasele de calitate IV și V, sau neproductive. Măsura urmărește valorificarea potențialului energetic al acestor suprafețe, fără afectarea terenurilor agricole productive.
Peste 32.000 ha, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Toate cele trei jaloane asumate prin PNRR, respectiv 508, 509 și 510, au fost îndeplinite la termen.
În cadrul Jalonului 508, ADS și-a modernizat capacitatea de inspecție și monitorizare în teren. Au fost achiziționate patru autoutilitare 100% electrice, drone profesionale, stații RTK pentru măsurători topografice de precizie, precum și echipamente IT și licențe specializate. Totodată, personalul tehnic a beneficiat de instruire pentru utilizarea noilor tehnologii.
Jalonul 509 a vizat crearea cadrului juridic necesar pentru atragerea investițiilor private. În acest sens, a fost adoptată Legea nr. 159/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001, iar prin Ordinul MADR nr. 208/2026 au fost desemnate oficial cele 32.074,79 hectare ca amplasamente pretabile pentru proiecte fotovoltaice și eoliene.
Registru digital pentru administrarea terenurilor statului
Cel de-al treilea jalon, 510, a presupus cartografierea terenurilor și operaționalizarea Registrului RUITN.
În total, au fost analizate 84.358 de hectare, în baza a 260 de studii pedologice și agrochimice realizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale și a 40 de studii județene.
De asemenea, a fost operaționalizat Registrul RUITN, o platformă informatică integrată cu sistemul GIS (Urbis Web Server 2.0). Aceasta permite colectarea, prelucrarea și gestionarea centralizată a datelor geospațiale, oferind o evidență digitală a patrimoniului funciar administrat de stat.
Investiții verzi pe terenuri cu productivitate agricolă redusă
Prin finalizarea reformei, autoritățile urmăresc să faciliteze atragerea investițiilor în energie regenerabilă, concomitent cu protejarea terenurilor agricole fertile.
Potrivit MADR, noile instrumente digitale și datele obținute prin studiile pedologice și agrochimice vor permite o administrare mai eficientă a terenurilor publice și identificarea amplasamentelor potrivite pentru investiții.
Reforma 1 din cadrul Componentei 16 – REPowerEU a beneficiat de un buget european nerambursabil de 3.011.752 de euro, iar fondurile alocate au fost absorbite integral, conform anunțului MADR.













