15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvPatria Bank şi AFIR au semnat un protocol de colaborare pentru finanţarea...

Patria Bank şi AFIR au semnat un protocol de colaborare pentru finanţarea fermierilor

Patria Bank şi AFIR au semnat un protocol de colaborare pentru facilitarea şi accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate prin PNDR pentru finanţarea fermierilor şi investitorilor din mediul rural, în perioada de tranziţie 2021-2022, a anunţat marţi banca.

„În Patria Bank credem cu tărie că viitorul este agro şi de mai bine de 15 ani facem tot ce putem să găsim soluţii pentru a integra noi instrumente şi a oferi un acces simplificat la finanţarea agribusiness-urilor din România, indiferent de mărimea lor. În aceste condiţii, semnarea protocolului cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) este un pas natural prin care ne îndeplinim mai departe misiunea de a susţine agricultura românească dar şi comunităţile rurale şi de a le ajuta să rodească, inclusiv prin sprijinirea gradului de absorbţie a fondurilor europene” a declarat, într-un comunicat, Daniela Ciofu, coordonator Proiecte Fonduri Europene Patria Bank.

În urma semnării acestui acord şi în vederea sprijinirii implementării proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Patria Bank va oferi o serie de facilităţi adaptate specificului acestui tip de finanţare şi care iau totodată în considerare particularităţile şi nevoile fermierilor şi investitorilor din mediul rural.

Astfel, vor fi puse la dispoziţia clienţilor eligibili atât credite pentru cofinanţarea cheltuielilor eligibile, cât şi credite pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile, inclusiv TVA, credite punte aferente grantului sau scrisori de garanţie bancară pentru prefinanţare sau avans.

Produselor de credit specializate, Patria Bank le adaugă echipe dedicate – cu dublă expertiză vânzători cu specializare bancară & inginerie agro şi aprobatori specializaţi în finanţarea agriculturii – şi deservirea tuturor tipurilor de firme cu domeniu de activitate agricultură sau non-agro din mediul rural.

Patria Bank menţionează că este o bancă cu experienţă şi expertiză dovedite şi pe zona de finanţare a proiectelor cu fonduri europene, în perioada 2017-2021 fiind finanţate 121 de proiecte (dintre care 83 de proiecte agrobusiness şi 38 proiecte neagricole) cu o valoare totală de 55 milioane euro.

„Accesul la surse de finanţare este una dintre condiţiile necesare pentru ca o investiţie finanţată prin fonduri europene să reuşească. Doar sprijinul nerambursabil nu este de ajuns. O afacere are nevoie de flux de numerar, de capitalizare, cu alte cuvinte are nevoie de bani pentru a funcţiona şi a ajunge să se autosusţină şi să crească. La AFIR am iniţiat discuţii cu diverse instituţii financiare pentru a veni în sprijinul beneficiarilor noştri. Aş dori un răspuns la fel de prompt ca cel al Patria Bank de la cât mai mulţi actori din piaţa bancară”, a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Prin PNDR 2020, AFIR a pus la dispoziţia celor care vor să investească în agricultură şi dezvoltare rurală fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,4 miliarde euro. La această alocare se mai adaugă circa 2,1 miliarde euro, pentru perioada 2021-2022, de tranziţie către noua reformă a Politicii Agricole Comune.

În plus, România beneficiază în perioada de tranziţie şi de fondurile provenite dintr-un nou instrument, respectiv Instrumentul de redresare economică a Uniunii Europene (EURI), în valoare de 692 milioane euro.

Măsurile gestionate de AFIR vizează să ofere sprijin atât pentru sectorul agroalimentar, cât şi investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în mediul rural.

Patria Bank este o bancă românească dedicată creşterii gradului de bancarizare în România şi susţinerii antreprenorilor şi afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori Bucureşti, Patria Bank are o prezenţă fizică naţională şi în 2021 va deveni accesibilă de oriunde, printr-o deschidere mai mare în digital.

Grupul Patria Bank are ca acţionar majoritar Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) are ca atribuţie implementarea tehnică şi financiară a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Până în prezent, 67.602 de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice au încheiat contracte cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a primi finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

AFIR a plătit până în prezent 7,56 de miliarde de euro, gradul de absorbţie efectivă a fondurilor alocate fiind de peste 80%. 

Sursa foto: foodbusinessnews.net

Patria Bank
Patria Bankhttps://www.patriabank.ro
Patria Bank sprijină afacerile agricole prin soluții de finanțare pentru agricultură adaptate la nevoile fermierilor.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,37 mln lei, în scădere cu 1%

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,374 milioane lei, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole