-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina

UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina

Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obţine un acces comercial suplimentar pe piaţa comunitară, în contextul în care atacurile ruseşti pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.

Termenii acordurilor comerciale convenite cu Ucraina au devenit o chestiune sensibilă în UE, după ce accesul fără taxe şi fără cote acordat Kievului la începutul invaziei ruseşti, în 2022, a dus la un aflux de produse agricole ucrainene, spre nemulţumirea fermierilor europeni.

Anul trecut, UE a reintrodus cote la importurile de produse ucrainene precum grâul, zahărul şi ouăle, ca răspuns la protestele fermierilor.

‹ adv ›

Însă Ucraina a solicitat o cotă majorată pentru exporturile sale de bioetanol, produs din recoltele sale mari de cereale.

„Putem confirma că nu sunt programate discuţii cu omologii ucraineni pentru renegocierea cotelor de export”, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei, într-un comunicat transmis prin e-mail.

Datele disponibile privind schimburile comerciale „demonstrează caracterul echitabil şi echilibrat”, al cotelor revizuite prevăzute în versiunea actualizată a acordului, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cotele actuale, adoptate anul trecut, au dus la reducerea importurilor de grâu şi zahăr ucrainean ale blocului comunitar faţă de perioada fără cote de la începutul războiului, deşi aceste importuri sunt mai mari comparativ cu nivelurile de dinaintea conflictului.

‹ adv ›

Intensificarea atacurilor ruseşti a avariat infrastructura ucraineană şi a blocat exporturile prin porturile de la Marea Neagră, inclusiv exporturile de produse agricole. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Oregano, cimbru și taninuri în furaje: ce urmăresc noile formule pentru purcei și păsări

Extractele de oregano, uleiul de cimbru și taninurile se...
‹ adv ›

Bilanț EuroTier 2026: 118.000 de vizitatori și peste 2.100 de expozanți

EuroTier 2026 a reunit la Hanovra aproximativ 118.000 de vizitatori din 155 de țări și 2.108 expozanți din 55...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole