-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA: Risipa alimentară trebuie redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor

ANSVSA: Risipa alimentară trebuie redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor

Reducerea risipei alimentare reprezintă un obiectiv strategic, însă măsurile adoptate în acest scop nu trebuie să ducă la diminuarea standardelor de siguranță alimentară, susține președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.

Declarația a fost făcută cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente.

„Reducerea risipei alimentare este un obiectiv strategic, însă acesta nu poate fi atins prin diminuarea standardelor de siguranță alimentară”, a declarat Alexandru Bociu.

Potrivit acestuia, legislația sanitar-veterinară și privind siguranța alimentelor trebuie aplicată pe întreg lanțul de distribuție, astfel încât măsurile de combatere a risipei să nu creeze riscuri pentru sănătatea consumatorilor.

‹ adv ›

Peste 40% din risipa alimentară provine din gospodării

Potrivit ANSVSA, consumatorii casnici din România generează în continuare peste 40% din totalul risipei alimentare la nivel național.

O parte importantă a acestor pierderi poate fi prevenită printr-o mai bună planificare a cumpărăturilor și meselor, precum și prin respectarea regulilor de igienă și conservare a alimentelor.

Autoritatea susține că urmărește inclusiv facilitarea direcționării alimentelor excedentare către consumul uman, atunci când acestea sunt sigure pentru consum, pentru a evita transformarea lor în deșeuri.

‹ adv ›

Magazinele pot reduce pierderile prin gestionarea stocurilor

În sectorul comercial și de retail, direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor verifică, în cadrul controalelor oficiale, aplicarea bunelor practici de gestionare a stocurilor.

Printre măsurile recomandate se numără vânzarea la preț redus a produselor apropiate de limita datei durabilității minimale sau a datei de expirare, în condițiile prevăzute de legislație.

O altă soluție este redistribuirea alimentelor prin donații către asociații sau bănci de alimente, cu respectarea cerințelor privind siguranța produselor și menținerea lanțului frigorific.

În unitățile de alimentație publică, ANSVSA recomandă optimizarea porțiilor și gestionarea eficientă a materiilor prime pentru reducerea cantităților de alimente care ajung să fie aruncate.

Recomandări pentru reducerea risipei în gospodării

Pentru consumatori, ANSVSA recomandă planificarea meselor, verificarea periodică a alimentelor din frigider și cămară și aplicarea principiului „primul intrat, primul ieșit”.

Printre măsurile recomandate se mai află porționarea adecvată a alimentelor, congelarea surplusului și păstrarea temperaturii frigiderului între 1 și 5 grade Celsius.

Consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze liste de cumpărături și să adapteze cantitățile achiziționate la necesarul real.

Ghidul de bune practici pentru consumatori recomandă inclusiv cumpărarea produselor vrac sau în ambalaje corespunzătoare consumului, alegerea fructelor și legumelor cu imperfecțiuni estetice și achiziționarea produselor aflate la reducere în apropierea datei durabilității minimale, atunci când acestea urmează să fie consumate într-un timp scurt.

Risipa poate fi redusă și la serviciu sau la școală

Măsurile de prevenire a risipei pot fi aplicate și în afara gospodăriei. La cantine, consumatorii pot solicita porții adaptate, iar în spațiile comune de depozitare este recomandată gestionarea responsabilă a alimentelor.

În restaurante, ANSVSA recomandă adaptarea comenzilor la apetitul real și solicitarea ambalării la pachet a alimentelor rămase neconsumate, atunci când acest lucru este posibil și sigur din punct de vedere alimentar.

Autoritatea subliniază că obiectivul combaterii risipei alimentare trebuie urmărit împreună cu respectarea cerințelor de igienă și siguranță alimentară, astfel încât alimentele redistribuite sau consumate să nu prezinte riscuri pentru sănătatea populației.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

Amenzi de peste 1,55 milioane de lei, aplicate de ANSVSA în industria alimentară în luna septembrie

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare totală de 1.553.600 de lei şi 142...

Produsele românești ar putea ajunge pe noi piețe din India. Ce discută autoritățile

România și India discută accelerarea procedurilor pentru semnarea certificatelor sanitar-veterinare necesare schimburilor comerciale dintre cele două țări. Subiectul a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole