România a semnat deja şase tratate bilaterale pentru export de ovine şi caprine în condiţii de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel şi Libia, iar alte şase-şapte sunt în curs de negociere, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Victoria.
„Pe plan extern, am avut o întâlnire cu domnul Varhelyi (Oliver Varhelyi, comisarul european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor – n. r.) şi am stabilit ce vom face în timpul vacanţei de la Bruxelles, pentru că, spre neşansa noastră, două luni practic au fost pierdute din cauza faptului că la Comisie în iulie şi august nu se lucrează sau se lucrează într-un alt ritm, după alt program.
În baza acestor întâlniri şi cu perspectiva deschiderii exporturilor în cazul în care prezintă România un plan credibil de acţiune, domnul Bociu, preşedintele ANSVSA, a început discuţiile bilaterale pentru noile condiţii de export care se pot crea în momentul în care planul este aprobat şi pus în aplicare la nivelul României.
În baza acestor iniţiative de la ANSVSA, sunt semnate deja şase tratate bilaterale pentru export în condiţii de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel şi Libia. Acestea sunt deja semnate, alte şase-şapte sunt în curs de negociere”, a spus ministrul interimar.
Acesta a respins „categoric” afirmaţiile potrivit cărora nu s-ar fi făcut nimic în ultimele luni cu privire deblocarea exportului de animale vii, oprit din cauza pestei micilor rumegătoare şi a variolei.
„Începând cu luna mai, de când au apărut acele focare, începând cu luna iunie, când au venit primele decizii ale Comisiei Europene, am menţinut un dialog constant cu asociaţiile reprezentative, am avut şedinţe care au durat ore întregi, am avut întâlniri la care au participat zeci de persoane, poate chiar şi 100, şi în ultimele două luni din acest dialog constant şi din platforma asigurată de Ministerul Agriculturii pentru dialogul între fermieri şi autoritatea responsabilă sanitar-veterinară au izvorât iniţiative comune nu doar la nivel naţional, ci la nivel european, nu doar pentru România, inclusiv pentru celelalte state membre, care se află în aceeaşi situaţie cu noi şi n-au avut iniţiativele noastre, motiv pentru care resping categoric toate acele aprecieri care au spus că în ultimele luni nu s-a întâmplat nimic.
Trebuie întrebate aceste asociaţii, inclusiv cele care au fost ieri în piaţă, pentru că demersurile noastre comune au început cu întâlniri la nivelul Uniunii Europene cu comisarul pe această problemă, cu domnul Oliver Varhelyi. Cu dânsul m-am văzut exact în ziua premergătoare deciziei, pentru că atunci când am aflat de la colegii noştri noştri de la Reprezentanţă că urmează să vină o decizie radicală de suspendare a exporturilor, am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe domnul Varhelyi, am stabilit în 24 de ore o întâlnire”, a susţinut Tanczos.
Potrivit şefului interimar de la Agricultură, săptămâna trecută, România a iniţiat o asociere cu celelalte ţări care se confruntă cu aceeaşi situaţie în privinţa exporturilor de animale, respectiv Bulgaria, Grecia, Croaţia, Cipru, astfel încât la Consiliul de miniştri de pe 28 septembrie să se ceară în comun Comisiei Europene „acele lucruri pe care România le-a cerut separat”.
„Ar trebui să înţelegem de unde pleacă această măsură drastică, disproporţionată din punctul meu de vedere, dar o măsură luată, din păcate, de Comisia Europeană şi nu doar în cazul României, ci şi în cazul Bulgariei, în cazul Greciei, în cazul Croaţiei, în cazul Ciprului, toate ţările care se confruntă cu pesta micilor rumegătoare şi cu variola la această specie.
Săptămâna trecută, văzând că avem situaţii similare cu Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Cipru, am generat o asociere a celor cinci ţări, cu iniţiativa României, şi avem o iniţiativă care o să ajungă pe ordinea de zi pe 28 septembrie în Consiliul de miniştri, prin care cerem Comisiei Europene, de data asta împreună, acele lucruri pe care le-a cerut România separat: flexibilizarea legislaţiei, măsuri mai flexibile în cazul în care vin interdicţii de mişcare sau de export, eliminarea sau prevenirea măsurilor disproporţionate în cazul unor focare – dacă avem un focar sau două focare, să nu fie o interdicţie totală, pentru că este şi cazul Bulgariei. Suferă şi ei de acelaşi lucru”, a explicat el.
Demnitarul a apreciat că, pe plan intern şi la nivelul Uniunii Europene, România este un fel de „locomotivă a ţărilor care se confruntă cu această problemă”, iar iniţiativa sa este apreciată la nivelul statelor membre.
În plus, tot pe plan extern, au fost discuţii şi cu autorităţile din Turcia cu privire la înlesnirea tranzitului de carcase pe teritoriul ţării respective.
„Tot pe plan internaţional, văzând că vânzarea de carcase întâmpină greutăţi din cauza tranzitului prin Turcia, am vizitat omologul turc. L-am vizitat, am discutat despre măsurile care se pot lua, au venit şi deciziile autorităţii sanitar-veterinare din Turcia care stabilesc condiţiile de tranzit”, a subliniat Tanczos Barna.













