1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChina a început să crească porcii în ferme verticale supraetajate

China a început să crească porcii în ferme verticale supraetajate

China a dus biosecuritatea animală la un nou nivel, mai exact la etajul al 13-lea, transmite Bloomberg.

Aceasta este înălţimea unei clădiri din sudul Chinei unde peste 10.000 de porci sunt adăpostiţi într-un clădire similară unui complex de apartamente, cu acces restricţionat, echipat cu camere video, servicii veterinare in-house şi mese pregătite cu atenţie.

Aceste condiţii aparent de lux reprezintă o nouă abordare cu privire la biosecuritate, conform căreia porcii (principala sursă de proteine animale din China) sunt protejaţi de viruşi, inclusiv pesta porcină africană care a distrus jumătate din efectivele de porcine ale Chinei în cei doi ani care au precedat pandemia de coronavirus.

‹ adv ›

Denumite „hoteluri pentru porci”, aceste ferme verticale gigant sunt construite de companii precum Muyuan Foods şi New Hope Group, urmând exemplul controalelor stricte de securitate introduse în alte ţări care le-au utilizat pentru a împiedica reapariţia pestei porcine africane.

China copiază cele mai bune practici din Europa şi SUA pentru a recupera decalajul în materie de biosecuritate, susţine Rupert Claxton, director la firma britanică de consultanţă Gira, care de două decenii consiliază fermierii şi companiile.

„În 20 de ani au făcut ceea ce, probabil, americani au făcut în 100 de ani”, susţine Rupert Claxton.

Pesta porcină africană, mortală pentru porci, a izbucnit în China în 2018. În decurs de un an, jumătate din efectivele de peste 400 de milioane de porci ale Chinei au fost distruse, adică mai mult decât întreaga producţie anuală combinată a SUA şi Braziliei, ceea ce a condus la creşterea explozivă a preţurilor şi importuri fără precedent.

Securitatea alimentară a devenit o prioritate de top, în condiţiile în care inflaţia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani iar Guvernul de la Beijing a trebuit să recurgă la importurile de carne congelată pentru a ţine sub control preţurile.

De asemenea, au fost introduse noi politici agricole pentru a accelera trecerea de la mici ferme de familie, care în mod tradiţional îngrăşau porcii cu resturi alimentare şi lături, principalele surse pentru pesta porcină africană, la mari complexuri industriale de creştere a porcilor.

În ţările dezvoltate, creşterea porcilor este un sector dominat de ferme mari care sunt controlate de câteva companii. Însă pentru a ajunge la această situaţie, SUA, Danemarca şi Olanda, ţările care au cele mai bune standarde globale de securitate şi în ultimi ani nu au avut niciun caz de pestă porcină africană, au avut nevoie de mai multe decenii.

În prezent mega-complexurile de creştere a porcilor, care nu se mai bazează pe alte ferme pentru scroafele de reproducţie, nutreţ sau mână de lucru, şi care riscă să introducă agenţi patogeni, sunt un pilon pentru securitatea alimentară a Chinei.

Începând din 2020, 57% din producţia de porci a Chinei provine de la ferme care livrează mai mult de 500 de porci pe an. Înainte de pandemie, doar 1% din producţie provenea de la mari furnizori.

Firma New Hope Group a inaugurat recent o facilitate care cuprinde trei clădiri fiecare cu înălţimea de cinci etaje, care acoperă o suprafaţă de 20 de terenuri de fotbal, sau 140.000 de metri pătraţi, în districtul Pinggu din estul Beijingului.

Această facilitate, pentru care mirosul poate fi sesizat de la un kilometru distanţă, va ajunge să producă 120.000 de porci anual, ceea ce înseamnă că va fi cea mai mare din regiunea Beijing.

Facilitatea este echipată cu roboţi care monitorizează animalele pentru febră, filtrează aerul, hrănesc automat porcii şi operează sistemele de dezinfecţie. Pentru reducerea riscurilor de infecţie au fost puse la punct protocoale stricte de securitate.

Personalul trebuie să facă duş şi să îşi schimbe hainele la intrarea şi ieşirea din unitate, la fel ca şi cercetătorii care lucrează în laboratoarele de biosecuritate. Ceasurile de mână trebuie lăsate la intrare.

Sursa foto: scientificamerican.com

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Infestații masive cu păduchi la porci – tratament eficient

Infestațiile cu păduchi la porci apar tot mai des în gospodăriile oamenilor. Cauza este specia Haematopinus suis (din ordinul...

Calculator fatare scroafe: semne, sfaturi și pregătiri

Cunoscând termenii fiziologici de gestație la scroafă, se poate elabora un „calculator fatare scroafe”. În funcție de data când...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole