Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită Guvernului și Ministerului Mediului modificarea de urgență a HG nr. 123/2026 privind reorganizarea Romsilva, după ce un audit organizațional comandat de Regie ar fi indicat că varianta cu 26 de direcții silvice este mai robustă decât cea cu 19 direcții, prevăzută în actul normativ.
Potrivit Federației, auditul a analizat aparatul central al Romsilva, cele 41 de direcții silvice, Complexul Silva, cele 24 de unități cu personalitate juridică și rețeaua operațională din teritoriu. Raportul final a fost încheiat la 25 august 2026.
Sindicaliștii susțin că reducerea numărului direcțiilor silvice de la 41 la 19 nu este suficient fundamentată în documentația publică. În schimb, analiza organizațională ar fi desemnat modelul cu 26 de direcții drept cea mai robustă variantă, inclusiv după luarea în calcul a costurilor de tranziție. Varianta cu 24 de direcții s-ar afla, de asemenea, printre opțiunile cu rezultate favorabile.
Costuri de până la zeci de milioane de lei
Federația Silva atrage atenția și asupra riscurilor financiare asociate reorganizării. Potrivit auditului citat de sindicate, costurile pe termen scurt ar putea ajunge la 11,8–23,5 milioane de lei, iar pentru anul 2026 este recomandat un provizion de 20–30 de milioane de lei.
O altă problemă identificată este riscul unui „vid decizional” în cazul trecerii simultane de la 41 de conduceri județene la 19 conduceri regionale. Potrivit Federației, o perturbare de 1–2,7% a activității ar putea genera un impact estimat la 30–80 de milioane de lei, în timp ce la o perturbare de 5% pierderile ar putea depăși 150 de milioane de lei.
Auditul ar indica, de asemenea, o probabilitate de 60–75% pentru apariția unor astfel de riscuri și posibilitatea unui blocaj juridic de trei până la șase luni, cu un impact estimat suplimentar la 20–40 de milioane de lei.
Sindicatele susțin că Romsilva este profitabilă
Federația afirmă că raportul descrie Romsilva drept o organizație solidă patrimonial, autofinanțată și profitabilă în perioada 2022–2024.
Problemele identificate ar fi în principal de natură structurală și managerială, printre acestea numărându-se guvernanța fragmentată, suprapunerea unor roluri, nivelul insuficient de digitalizare și deficitul de personal.
Totodată, sindicaliștii subliniază că auditul nu ar recomanda concedieri, ci redistribuirea personalului, reducerea ponderii funcțiilor administrative și consolidarea personalului din teren, precum și a structurilor de audit, control, IT și biodiversitate.
În aceste condiții, Federația Silva cere Guvernului și Ministerului Mediului să reanalizeze reorganizarea și să modifice HG nr. 123/2026 în conformitate cu concluziile auditului.
Sindicaliștii mai susțin că situația reorganizării Romsilva ar trebui analizată inclusiv în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).













