24.1 C
București
luni, 31 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCod galben de furtuni şi ploi torenţiale în mai multe regiuni ale...

Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale în mai multe regiuni ale ţării, joi şi vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile joi şi vineri, care vizează cea mai mare parte a zonei montane şi mai multe regiuni din ţară, unde sunt prognozate averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Potrivit meteorologilor, primul Cod galben va fi valabil pe parcursul zilei de joi, între orele 12:00 şi 22:00, şi vizează cea mai mare parte a zonei montane, Maramureşul, estul şi sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul şi estul Olteniei, precum şi sudul Dobrogei.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii, cu rafale de 50-70 km/h, precum şi grindină de mici şi medii dimensiuni ( 1-3 cm). În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, cantităţile de apă vor ajunge la 15-25 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 30-50 litri/mp.

‹ adv ›

A doua atenţionare Cod galben va intra în vigoare vineri, între orele 12:00 şi 21:00, pentru nordul Olteniei, nord-vestul şi nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei şi local în Munţii Apuseni.

Meteorologii estimează că şi în aceste regiuni vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse se vor semnala vijelii şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1-3 cm). Cantităţile de apă vor fi de 15-25 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 30 litri/mp.

ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Seceta pedologică îngreunează pregătirea terenurilor pentru culturile de toamnă

Lucrările agricole pentru pregătirea terenurilor în vederea însămânțărilor de rapiță...
‹ adv ›

Alerte de averse torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile miercuri şi joi, în...

Cod portocaliu de vijelii şi averse în zone din judeţul Giurgiu; Cod galben în Bucureşti şi în alte trei judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse cu caracter torenţial şi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole