Programul Casa Verde Fotovoltaic a fost eliminat din proiectul de buget al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul 2026, iar cele 1,5 miliarde de lei alocate anterior au fost redirecţionate către proiecte de apă-canal, susţine Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE).
„Tot bugetul aferent programului Casa Verde a fost transferat către programul de sprijin al primarilor pentru apă-canal, adică 1,5 miliarde de lei. Nu dorim ca acest buget destinat reducerii amprentei de carbon să fie transformat într-un instrument electoral de tip: ‘Anghel Saligny 2’, un program care şi-a demonstrat ineficienţa în toţi aceşti ani”, susţin reprezentanţii asociaţiei.
Potrivit sursei citate, APCE a solicitat oficial majorarea bugetului pentru baterii cu minimum 50%, reintroducerea programului Casa Verde Fotovoltaic, schimbarea sistemului de atribuire pentru ambele programe şi creşterea gradului de participare al beneficiarilor la 30%, pentru ca programele să poată fi accesate de cât mai mulţi români.
Pe de altă parte, reprezentanţii APCE susţin că România este codaşa Europei la stocarea energiei, dependentă energetic dimineaţa şi seara şi fără suficiente capacităţi moderne de producţie şi stocare a energiei.
„Cu toate acestea, bugetul pentru bateriile prosumatorilor este de doar 400 de milioane de lei, sumă pe care o considerăm insuficientă, raportat la realitatea tehnică din teren, unde majoritatea prosumatorilor nu deţin invertoare hibride compatibile sau folosesc sisteme incomplete, cu baterii proprietare foarte scumpe”, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, reprezentanţii APCE consideră „absurd” bugetul de 250 de milioane de lei pentru împăduriri, în condiţiile în care România a avut prin PNRR aproximativ 730 de milioane de euro pentru acest domeniu şi a pierdut sau blocat mare parte din bani din cauza birocraţiei, a schimbărilor de ghiduri şi a incapacităţii administrative.













