11.5 C
București
joi, 16 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgroland: livrările de ouă cresc cu 40% în T1 2026, iar prețul...

Agroland: livrările de ouă cresc cu 40% în T1 2026, iar prețul urcă cu 25%

Grupul antreprenorial Agroland raportează, pentru primul trimestru din acest an, o creştere cu 40% a cantităţii de ouă livrate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la un preţ mediu de vânzare în creştere cu 25%, conform unui comunicat de presă.

„Rezultatele din primul trimestru pe segmentul de ouă de consum arată o creştere semnificativă a volumelor vândute, în condiţiile unui preţ mediu constant ascendent.

Această dinamică confirmă validitatea deciziilor pe care le-am luat în ultimii ani, de a dezvolta capacităţile de producţie într-o zonă cu tendinţe de consum în creştere, atât la nivel local cât şi la nivel european şi unde putem să beneficiem de un avantaj competitiv prin creşterea gradului de integrare la nivel de grup.

În paralel, producţia de furaje a continuat să crească şi se apropie de capacitatea nominală de producţie, ceea ce ne permite să susţinem intern o parte tot mai mare din necesarul operaţional şi să avem o mai bună predictibilitate asupra costurilor.

Pe segmentul de retail, continuăm expansiunea, având ca obiectiv 300 de magazine până la finalul anului 2028 şi ne concentrăm pe extinderea formatului MEGA în cât mai multe judeţe din ţară. La nivel operaţional, în T1 2026, observăm o creştere a traficului în magazine, dar şi o uşoară ajustare a valorii bonului mediu, pe fondul unui comportament de consum mai prudent generat de contextul economic actual”, a declarat Horia Cardoş, fondator şi CEO Agroland Group, în comunicat.

În primul trimestru din 2026, platforma avicolă de la Mihăileşti a vândut 29,1 milioane de ouă de consum, faţă de 20,8 milioane de ouă în aceeaşi perioadă a anului trecut.

‹ adv ›

Grupul este în plin proces de implementare a Strategiei Agroland Vision 2030 prin care urmăreşte creşterea capacităţii platformei de la Mihăileşti la 900.000 de găini ouătoare până în 2027, extinderea fermei BIO Curtişoara la 30.000 de găini în cursul acestui an şi realizarea de noi achiziţii.

Planul implică investiţii de 125-130 milioane lei până în 2028 şi mai include deschiderea unei fabrici de ouă lichide la Caransebeş, precum şi dezvoltarea de produse derivate în perioada 2027-2028, în contextul unei creşteri a exporturilor estimate la 40-50% din vânzări.

La nivelul Diviziei Agribusiness, fabricile din Caransebeş şi Işalniţa au livrat în primele trei luni ale anului 7.632 de tone, în creştere cu 6% faţă de T1 2025, Grupul ajungând în prezent la aproximativ 90% din capacitatea nominală de producţie.

Pentru 2026, producţia de furaje este estimată la 32.082 de tone, în creştere cu 11%, pe fondul extinderii capacităţii fabricii de la Işalniţa şi al integrării operaţionale a acesteia.

‹ adv ›

Cu un număr de 257 de magazine, dintre care 217 unităţi tradiţionale şi 40 în format MEGA, Divizia Retail a înregistrat la finalul primului trimestru un trafic de 734.906 clienţi, în creştere cu 3% faţă de perioada similară din anul precedent.

Valoarea medie a bonului fiscal a fost de 79 lei, în scădere cu 2%, pe fondul unui context de consum mai precaut. Conform bugetului asumat pe 2026, pentru divizia Retail, compania estimează o creştere semnificativă, cu vânzări bugetate de 298,6 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de 2025, evoluţie care va fi susţinută de extinderea reţelei şi de performanţa magazinelor existente.

Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piaţa de retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, fondat de Horia Cardoş, care şi-a început activitatea în 1997 ca o mică reţea de magazine pentru fermieri.

În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare reţea – peste 250 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă şi animale de companie.

Acţiunile Agroland Business System şi Agroland Agribusiness sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând din 2021, sub simbolul AG şi respectiv AAB. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Agroland finalizează achiziția Avirom și accelerează dezvoltarea diviziei Food

Agroland Business System SA a finalizat achiziția Avirom SRL,...
‹ adv ›

Agroland investește 1,26 milioane de euro în patru centrale fotovoltaice

Grupul Agroland, unul dintre liderii români în retail agricol, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, anunță un amplu program...

Agroland va accesa finanţare de 15 milioane euro printr-un program al Băncii Europene de Investiţii

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piaţa de retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, va accesa finanţare de 15...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole