Obiectivul reînnoirii generaționale în agricultură este frecvent invocat în discursul european, însă transpunerea acestuia în practică rămâne dependentă de modul în care politicile publice și instrumentele financiare sunt corelate cu realitățile din teren.
În lipsa acestei corelări, există riscul ca inițiativa să rămână la nivel declarativ, fără impact asupra structurii generaționale din sector.
Acest mesaj a fost reiterat în cadrul unei mese rotunde organizate la Bruxelles de platforma fi-compass, sub egida Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului agricol, ai instituțiilor financiare și ai factorilor de decizie, cu scopul de a identifica soluții pentru îmbunătățirea accesului la finanțare.
În intervenția sa, Matei Titianu, reprezentant al Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC) și președinte LAPAR, a prezentat o analiză comparativă între percepțiile de la nivel european și situațiile întâlnite în practică, în special în Europa de Est.
Una dintre concluziile de bază a fost existența unor discrepanțe între abordările teoretice și condițiile economice în care operează fermierii.
Au fost evidențiate mai multe puncte sensibile. În primul rând, promovarea ideii că fermele mici sunt, în mod implicit, mai reziliente nu reflectă întotdeauna constrângerile economice reale, în special în zonele unde capitalizarea este redusă.
În paralel, creșterea presiunii de reglementare asupra fermierilor europeni conduce la majorarea costurilor de producție, într-un context de competiție directă cu state din afara Uniunii Europene.
Un alt aspect menționat vizează impactul restricțiilor asupra unor substanțe active. În cazul României, interzicerea neonicotinoidelor a expus culturile la riscuri ridicate din partea unor dăunători specifici, precum Tanymecus dilaticollis, cu potențiale pierderi de producție de până la 100%.
Din perspectiva accesului la capital, finanțarea rămâne principala barieră pentru dezvoltarea fermelor, în special pentru tinerii fermieri.
Principalele obstacole identificate țin de lipsa garanțiilor eligibile, în condițiile în care terenurile lucrate în arendă nu sunt acceptate de instituțiile financiare, dar și de volatilitatea veniturilor, influențată de factori climatici și de întârzierile în plata subvențiilor.
În plus, există un decalaj între aprobarea granturilor și accesul efectiv la credite, ceea ce limitează capacitatea de implementare a investițiilor.
Analiza a inclus și dimensiunea investițională a agriculturii moderne. Necesitatea unor investiții semnificative – utilaje agricole (150.000–500.000 euro), sisteme de irigații (50.000–200.000 euro), terenuri (până la 8.000–9.000 euro/ha), infrastructură de depozitare și tehnologii pentru agricultura de precizie – contrastează cu accesul limitat la finanțare, în special pentru exploatațiile aflate la început de drum.
În acest context, reprezentanții sectorului au formulat o serie de direcții de acțiune. Se propune dezvoltarea unor mecanisme de garantare publică a creditelor pentru fermieri, precum și recunoașterea plăților din Politica Agricolă Comună și a contractelor de arendă ca forme complementare de garanție.
De asemenea, este susținută adaptarea produselor financiare la specificul ciclului agricol, prin introducerea perioadelor de grație, a rambursării sezoniere și a maturităților extinse, precum și integrarea granturilor, garanțiilor și creditelor într-un sistem coerent.
În concluzie, mesajul transmis la nivel european subliniază necesitatea unei abordări echilibrate.
Fără o ajustare a politicilor și instrumentelor financiare la diversitatea condițiilor pedoclimatice și economice din Uniunea Europeană, inclusiv din Europa de Est, obiectivul reînnoirii generaționale riscă să nu producă efecte tangibile în sectorul agricol.
