6.1 C
București
vineri, 13 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePlăți directe 2025: ajustări tehnice, venituri consolidate pentru fermieri

Plăți directe 2025: ajustări tehnice, venituri consolidate pentru fermieri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale clarifică situația cuantumurilor plăților directe aferente Campaniei 2025, în contextul dezbaterilor publice privind nivelul subvențiilor comparativ cu 2024.

Mecanismul de stabilire a cuantumurilor este prevăzut de Regulamentul (UE) 2021/2115.

‹ adv ›

Valorile planificate pot fi ajustate între un nivel minim și maxim, în funcție de suprafața efectiv solicitată de fermieri.

În Campania 2025, interesul pentru eco-schema PD-28 – Menținerea zonelor neproductive/elemente de peisaj – a ajuns la aproximativ 5,9 milioane hectare, depășind semnificativ estimările inițiale.

Pentru a respecta plafonul financiar FEGA și a asigura plata tuturor fermierilor eligibili, precum și acordarea intervențiilor cel puțin la nivelul cuantumului unitar minim sau cât mai aproape de acesta, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115, MADR a realocat peste 90 milioane euro către această intervenție. Cuantumul propus în acest moment pentru PD-28 este de 32,93 euro/ha.

Analiza comparativă 2025 vs. 2024:

‹ adv ›
  • PD-01 (BISS): 89,34 €/ha în 2025, față de 96,39 €/ha în 2024 (-7,05 €/ha).
  • PD-04 (eco-schemă teren arabil): 56,28 €/ha în 2025, față de 73,00 €/ha în 2024 (-16,72 €/ha).
  • PD-28 (eco-schemă nouă): 32,93 €/ha în 2025.

Impact agregat:

  • PD-01 + PD-28: 122,27 €/ha în 2025, comparativ cu 96,39 €/ha în 2024 (+28,88 €/ha).
  • PD-01 + PD-04 + PD-28: 178,55 €/ha în 2025, comparativ cu 169,39 €/ha în 2024 (+9,16 €/ha).

Concluzia economică este clară: fermierii care au accesat PD-28 în 2025 înregistrează un nivel total al sprijinului pe hectar superior celui din 2024.

Plățile directe se încadrează în alocarea financiară stabilită pentru România prin FEGA.

Așa cum este stipulat în art.102, alin.2 al Regulamentului (UE)  2021/ 2115, ajustările sunt rezultatul unui mecanism automat de echilibrare bugetară, menit să evite depășirea plafonului și eventuale corecții ulterioare.

Ministerul Agriculturii susține fermierii activi și performanți, iar reconfigurarea bugetară din 2025 reflectă adaptarea la realitatea din teren.

România își menține angajamentul de a crește absorbția fondurilor europene și de a proteja veniturile fermierilor.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR simplifică mecanismele de garantare şi finanţare pentru fermieri

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o Hotărâre...
‹ adv ›

Noi oportunități de finanțare europeană pentru sectorul agroalimentar în perioada 2028-2034

Ministerul Agriculturii informează că, în cadrul viitorului buget al Uniunii Europene 2028–2034, agricultura și sectorul agroalimentar vor beneficia de...

Mihai Neagu: „Creșterea porcilor generează cel mai mare deficit din comerțul agroalimentar – peste 1,2 miliarde de euro anual”

Sectorul creșterii porcilor produce cele mai mari pierderi în balanța comercială a României, cu un deficit anual de peste...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole