20 C
București
marți, 26 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChina confirmă taxele vamale impuse la anumite produse lactate importate din UE

China confirmă taxele vamale impuse la anumite produse lactate importate din UE

Ministerul Comerţului din China a anunţat joi că vor fi impuse taxe vamale la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană, în urma investigaţiei anti-subvenţii demarate cu mai mult de un an în urmă, transmite DPA.

Instituţia a informat, într-un comunicat, că din 13 februarie vor fi impuse taxe vamale cuprinse între 7,4% şi 11,7% la anumite produse lactate, în funcţie de companie. Anterior, autorităţile de la Beijing anunţaseră taxe vamale provizorii cuprinse între 21,9% şi 42,7%.

‹ adv ›

Taxele se vor aplica în următorii cinci ani la anumite tipuri de brânză proaspătă şi procesată, precum şi la smântână şi lapte cu conţinut mai ridicat de grăsime, care sunt destinate în principal consumului uman, a precizat Ministerul Comerţului.

Lista publicată de autorităţile de la Beijing arată că sunt afectate firmele din Germania, Franţa, Belgia, Ţările de Jos, Spania şi Italia.

Totuşi, taxele nu vor avea probabil un impact direct impact asupra consumatorilor din Europa.

În august 2024, Ministerul chinez al Comerţului a anunţat că a decis să demareze o anchetă antidumping cu privire la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană.

‹ adv ›

Investigaţia vizează programe cum ar fi promoţiile agricole, asigurările şi subvenţiile pentru investiţii.

Ca şi în alte cazuri, cum ar fi produsele din carne de porc importate din UE, sau coniacul, în cele din urmă Beijing a confirmat suspiciune iniţială.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul Comerţului din China a subliniat că ancheta a fost realizată în concordanţă cu principiile corectitudinii, imparţialităţii şi deschiderii.

Concluzia anchetei Beijingului a fost că produsele lactate din UE sunt subvenţionate, ceea ce afectează producătorii China.

În decembrie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că anunţul Chinei privind impunerea de taxe vamale provizorii la anumite produse lactate importate din UE este „nejustificat şi nefondat”.

„Aprecierea Comisiei este că investigaţia s-a bazat pe acuzaţii îndoielnice şi dovezi insuficiente şi, prin urmare, măsurile sunt nejustificate şi nefondate”, a informat Olof Gill, purtător de cuvânt al Executivului comunitar.

Conform analiştilor, investigaţia demonstrează intenţia Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China. Produsele agricole şi alimentare sunt deseori vizate pentru bariere comerciale.

După ce Comisia Europeană a demarat în 2023 investigaţia anti-subvenţii privind vehiculele electrice chineze, Beijingul a început anchete referitoare la importurile din blocul comunitar de coniac, carne de porc şi produse lactate.

Datele vamale chineze arată că UE este a doua mare sursă de produse lactate a Chinei, fiind depăşită doar de Noua Zeelandă.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APCPR cere sprijin urgent pentru sectorul porcin

Sectorul creşterii porcinelor traversează una dintre cele mai dificile...
‹ adv ›

Uruguay a exportat către UE 63% din cota de orez alocată întregului bloc Mercosur pentru 2026

Uruguay a exportat 63% din cele 6.667 de tone de orez pe care blocul Mercosur poate să le exporte...

Sprijin european pentru sectorul porcin și cel al laptelui

Sectorul de porc şi sectorul de lapte vor beneficia de scheme de sprijin în baza noului cadru european Iran,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole