Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în luna ianuarie 2026, pentru a cincea lună la rând, pe fondul unor cotaţii mai mici la lactate, zahăr şi produse din carne, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna ianuarie 2026, acest indice s-a situat la o medie de 123,9 puncte, în scădere cu 0,4% comparativ cu situaţia din luna decembrie 2025 şi cu 0,6% mai puţin comparativ cu situaţia din luna ianuarie 2025.
În rândul principalelor categorii de produse, preţurile la lactate au înregistrat cel mai puternic declin, 5% de la o lună alta, pe fondul unor cotaţii mai mici la brânză şi unt ca urmare a ofertei abundente.
Preţurile la zahăr au scăzut cu 1%, pe fondul prognozelor referitoare la creşterea livrărilor în sezonul actual, iar preţurile la carne au scăzut cu 0,4%, pe fondul unor livrări globale consistente şi al unei cereri limitate.
În schimb, preţurile uleiurilor vegetale au crescut cu 2,1%, în contextul creşterii cotaţiilor la uleiul de palmier, pe fondul unei diminuări sezoniere a producţiei în Asia de Sud-Est, în timp ce preţurile la uleiul de floarea soarelui au crescut şi ele, în contextul unor livrări limitate din regiunea Mării Negre.
De asemenea, preţurile la cereale au crescut uşor cu 0,2%, în pofida unor preţuri uşor mai mici la grâu şi porumb.
Într-un raport separat, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale în 2025 până la 3,023 miliarde de tone, de la 3,003 miliarde de tone cât estima anterior, pe fondul unor recolte record la grâu, cereale grosiere şi orez.
Revizuirea este rezultatul unor producţii de grâu mai mari decât se anticipa în Argentina, Canada şi Uniunea Europeană, alături de prognozele privind creşterea suprafeţelor cultivate cu porumb şi a randamentelor în China şi SUA.













