Zmeurul (Rubus idaeus) este o cultură valoroasă, dar relativ sensibilă la unele boli și dăunători. Pentru producții stabile și fructe de calitate, este importantă identificarea corectă a problemelor fitosanitare și aplicarea unor măsuri integrate și validate.
Bolile zmeurului
Antracnoza zmeurului (Elsinoë veneta)
Antracnoza este una dintre cele mai frecvente și periculoase boli ale lăstarilor.
Simptomele apar sub forma petelor purpurii cu centru albicios-cenușiu, ușor adâncit, care pot inela lăstarii. Zonele de deasupra leziunilor se usucă și nu mai fructifică, iar lăstarii pot muri complet.
În alte țări, controlul biologic al antracnozei se bazează pe aplicarea preventivă de produse microbiologice pe bază de Bacillus spp.
Aceste bacterii colonizează suprafața lăstarilor și frunzelor și inhibă germinarea sporilor prin competiție și producerea de substanțe antifungice naturale.
Produsele se aplică preventiv, în perioadele cu risc ridicat de infecție, și sunt integrate cu măsuri de igienă și aerisire a culturii.
Prevenirea răspândirii se bazează pe îndepărtarea lăstarilor infectați, tratamente preventive în repaus vegetativ (cuprice sau sulfură de calciu, aplicate strict înainte de dezmuguri) și fungicide omologate aplicate la începutul infecției, în cadrul unui program IPM.
Pătarea brună-violacee (Didymella applanata)
Boală frecventă în plantațiile dense, afectează în special lăstarii de un an.
Primele semne sunt reprezentate de pete brun-violacee la baza frunzelor, care se extind pe tulpină. Scoarța se crapă, iar lăstarii afectați devin sensibili la îngheț și pot muri peste iarnă.
Prevenția este cheia: aerisirea culturii, evitarea excesului de azot și eliminarea completă a lăstarilor bolnavi. Tratamentele fungicide se aplică preventiv, mai ales în primăverile ploioase.
Pentru reducerea presiunii de infecție cu Didymella applanata, în sistemele biologice și IPM se utilizează produse pe bază de Trichoderma spp. (de exemplu T. harzianum, T. atroviride).
Acestea se aplică preventiv, la sol sau pe baza tulpinilor, unde colonizează mediul și limitează dezvoltarea patogenului prin antagonism și stimularea mecanismelor de apărare ale plantei. Eficiența este maximă atunci când sunt utilizate ca măsură preventivă, nu curativă.
Septorioza frunzelor (Sphaerulina rubi, sin. Septoria rubi)
Boală foliară care provoacă defoliere prematură. Frunzele prezintă pete cu centru albicios și margine brună, care duc la uscarea și căderea frunzelor. Pierderea frunzelor afectează fotosinteza și formarea mugurilor de rod.
Combaterea include distrugerea frunzelor infectate, aerisirea tufelor și tratamente fungicide preventive. Zeama bordeleză este utilă doar în repaus vegetativ.
Rugina zmeurului (Phragmidium rubi-idaei)
Ușor de recunoscut prin pustulele galben-portocalii de pe fața inferioară a frunzelor.
Boala provoacă defoliere timpurie și slăbirea plantelor. Frunzele infectate nu se composteză, deoarece sporii supraviețuiesc.
Controlul se bazează pe igiena culturală, soiuri tolerate și tratamente cu sulf sau fungicide specifice aplicate la apariția primelor simptome.
Controlul biologic se bazează în principal pe utilizarea sulfului elementar, acceptat în agricultura ecologică. Sulful se aplică foliar, la apariția primelor simptome, având acțiune de contact asupra sporilor.
Eficiența este bună în atacuri ușoare și moderate, fiind integrată cu igiena culturală și utilizarea soiurilor mai tolerate.
Putregaiul cenușiu al fructelor (Botrytis cinerea)
Putregaiul cenușiu devine cea mai păgubitoare boală a fructelor de zmeur, în special în anii ploioși.
Florile și fructele se acoperă cu mucegai cenușiu, iar pierderile pot fi foarte mari dacă nu se intervine.
Combaterea corectă presupune asigurarea unei bune aerisiri a culturii, recoltarea la timp a fructelor și aplicarea de tratamente fungicide în fenofaze-cheie, respectiv înainte de înflorire, în timpul înfloririi și la formarea fructelor.
Alternarea substanțelor active este obligatorie pentru prevenirea apariției rezistenței.
La nivel internațional, una dintre cele mai utilizate soluții biologice împotriva Botrytis cinerea este utilizarea fungilor antagonici precum Clonostachys rosea, precum și a bacteriilor din genul Bacillus.
Acestea se aplică preventiv, în special înainte și în timpul înfloririi, unde colonizează florile și fructele tinere, limitând instalarea patogenului.
Produsele biologice sunt utilizate frecvent în alternanță cu fungicidele chimice, pentru reducerea riscului de rezistență.
Ofilirea vasculară (Verticillium dahliae, V. albo-atrum)
Boală de sol gravă și incurabilă. Frunzele se ofilesc progresiv, iar în secțiunea tulpinii apar inele brune. Nu există tratament curativ.
Singura soluție este prevenția: rotația culturilor, evitarea terenurilor contaminate și eliminarea plantelor bolnave. Fungicidele nu sunt eficiente.
Putregaiul rădăcinilor (Phytophthora rubi)
Apare în special pe soluri grele, slab drenate. Plantele prezintă ofilire, creștere slabă și fructe mici, iar rădăcinile sunt brunificate și putrezite.
În prevenirea biologică a putregaiului rădăcinilor, produsele pe bază de Trichoderma spp. sunt utilizate preventiv, aplicate la sol prin irigare sau încorporare.
Acestea colonizează rizosfera și reduc competitiv dezvoltarea Phytophthora rubi. Controlul biologic este eficient doar ca măsură preventivă și trebuie asociat cu drenaj corespunzător și evitarea excesului de umiditate.
Dăunători la zmeur
Gândacul zmeurului (Byturus tomentosus)
Adultul iernează în sol și apare primăvara, în perioada formării bobocilor florali. Acesta se hrănește cu frunze și flori, dar pagubele principale sunt produse de larve, care se dezvoltă în interiorul fructelor în curs de coacere.
Fructele atacate devin necomercializabile, iar infestările pot compromite o mare parte din recoltă.
Controlul eficient se bazează pe monitorizarea apariției adulților și aplicarea măsurilor de combatere înainte de depunerea ouălor, deoarece după instalarea larvelor în fructe intervențiile nu mai pot preveni pierderile.
Gărgărița mugurilor (Anthonomus rubi)
Gărgărița mugurilor (Anthonomus rubi) este un dăunător major al zmeurului, murului și căpșunului, cu impact direct asupra producției. Adultul iernează în resturi vegetale și devine activ primăvara devreme, când temperaturile depășesc 10–12 °C.
Femela depune ouă în mugurii florali și roade parțial pedunculul, determinând ofilirea și căderea acestora.
Larva se dezvoltă exclusiv în interiorul mugurelui distrus, iar fiecare mugure afectat reprezintă o pierdere definitivă de recoltă.
Controlul eficient este posibil doar înainte de înflorire, prin monitorizare atentă și intervenții integrate, deoarece după secționarea mugurilor paguba nu mai poate fi recuperată.
Țânțarul galicol al zmeurului (Lasioptera rubi)
Țânțarul galicol al zmeurului (Lasioptera rubi) este un dăunător specific zmeurului, prezent și în România, care afectează lăstarii prin formarea de gale.
Adultul este o musculiță de dimensiuni foarte mici, activă în perioada de vegetație. Femela depune ouă în țesuturile tinere ale lăstarilor, iar larvele se dezvoltă în interior, determinând apariția unor umflături caracteristice.
Lăstarii atacați devin slabi, se pot crăpa sau usca parțial, iar fructificarea este redusă.
Dăunătorul iernează în stadiul de larvă sau pupă în lăstarii infestați, iar controlul eficient se bazează pe identificarea timpurie și eliminarea completă a lăstarilor cu gale, deoarece tratamentele aplicate după formarea acestora nu mai pot recupera pagubele.
Acarienii (Tetranychus urticae)
Sunt dăunători polifagi care pot ataca și cultura de zmeur, în special în condiții de temperaturi ridicate și secetă.
Aceștia se localizează predominant pe fața inferioară a frunzelor, unde sug seva, determinând apariția de pete clorotice fine, îngălbenirea și bronzarea frunzelor.
În atacuri puternice, frunzele se usucă prematur, iar plantele sunt slăbite, ceea ce duce la reducerea fotosintezei și la scăderea calității fructelor.
Acarienii se înmulțesc rapid, iar controlul eficient presupune monitorizare atentă și utilizarea acaricidelor specifice sau a prădătorilor naturali, deoarece insecticidele obișnuite nu sunt eficiente împotriva acestora.
Controlul biologic al acarienilor la zmeur se realizează eficient prin introducerea de acarieni prădători, precum Phytoseiulus persimilis sau Amblyseius californicus.
Aceștia se hrănesc cu ouăle și formele mobile ale acarienilor dăunători și pot menține populațiile sub pragul de dăunare.
În completare, se utilizează produse biologice pe bază de Beauveria bassiana, aplicate foliar, cu eficiență bună în condiții de umiditate adecvată.
