Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanțate prin PNDR 2014–2020 a fost extins până la 15 decembrie 2025.
Măsura vine în sprijinul beneficiarilor aflați în faza finală a implementării proiectelor, oferindu-le timpul necesar pentru pregătirea documentației.
Prelungirea permite finalizarea verificărilor și efectuarea plăților până la sfârșitul anului 2025, conform regulilor europene de închidere a programului.
Ministerul precizează că această soluție asigură continuitatea procesului administrativ și evită riscul ca proiectele aflate aproape de finalizare să rămână fără finanțare din cauza termenelor restrictive.
În paralel, MADR a inițiat demersurile pentru tranziția unor proiecte PNDR către Planul Strategic PAC 2023–2027, în cazul investițiilor care, din motive obiective, nu pot fi finalizate până la 31 decembrie 2025, dar se află într-un stadiu avansat și pot continua în 2026.
Tranziția va fi realizată cu respectarea regulilor europene și a bugetului aprobat, astfel încât să fie păstrate finanțările și să fie sprijiniți beneficiarii care au demonstrat progres substanțial.
Potrivit ministerului, aceste decizii urmăresc utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile și susținerea investițiilor cu impact asupra dezvoltării agriculturii, industriei alimentare și mediului rural.













