0.2 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFlorin Barbu participă la Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii de la Copenhaga

Florin Barbu participă la Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii de la Copenhaga

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu participă, în perioada 8–9 septembrie 2025, la Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii, organizată la Copenhaga, Danemarca, stat care, de la 1 iulie, deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Înaintea Forumului ministerial din 9 septembrie, miniștrii și comisarii europeni vor efectua o serie de vizite de lucru în teren, menite să prezinte exemple de bune practici, soluții inovatoare și inițiative ecologice, care pot contribui la consolidarea rezilienței și sustenabilității sectorului agroalimentar european.

‹ adv ›

Reuniunea este găzduită de Jacob Jensen, ministrul danez al Alimentației, Agriculturii și Pescuitului, și va aduce împreună miniștrii agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, comisarii europeni responsabili de agricultură și siguranță alimentară, sănătate și bunăstare animală, precum și reprezentanți ai Parlamentului European, ai Comitetului Special pentru Agricultură și ai principalelor organizații europene din domeniu.

Tema centrală a discuțiilor vizează consolidarea competitivității și accelerarea tranziției verzi în sectorul agroalimentar, prin promovarea simplificării, a investițiilor și a utilizării noilor tehnologii, inclusiv a biosoluțiilor. Dezbaterile se vor concentra asupra a două întrebări fundamentale:

  • Cum poate Uniunea Europeană să stimuleze inovația și investițiile în sectorul agroalimentar, pentru a răspunde nevoilor unei populații în creștere, respectând în același timp obiectivele de durabilitate și asigurând accesul tuturor la alimente sigure și la prețuri accesibile?
  • Ce ajustări ale cadrului legislativ european sunt necesare pentru a facilita accesul fermierilor la instrumentele esențiale tranziției verzi?

Programul reuniunii include:

  • 8 septembrie – vizite de lucru la obiective inovatoare precum Novonesis (Kalundborg), Aggersvold Estate (Jyderup) și ferma Søgaard (Roskilde), unde vor fi prezentate tehnologii bio-based și soluții pentru competitivitatea fermierilor europeni;
  • 9 septembrie – sesiunea ministerială de la Forumul din Copenhaga, urmată de o conferință de presă comună susținută de Jacob Jensen, ministrul danez, și Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație.

Participarea ministrului Florin Barbu la această reuniune reflectă angajamentul României de a contribui activ la definirea unor politici europene care să sprijine atât competitivitatea fermierilor români, cât și obiectivele ambițioase de tranziție verde.

‹ adv ›

România va pleda pentru politici adaptate diversității și specificului fiecărui stat membru, astfel încât fermierii să beneficieze de sprijin concret pentru modernizare, digitalizare și dezvoltare sustenabilă.

Totodată, reuniunea de la Copenhaga constituie un prilej de consolidare a dialogului dintre statele membre și instituțiile europene, în vederea identificării unor soluții echilibrate pentru provocările actuale ale sectorului agricol.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Pentru prima dată în UE, sursele regenerabile devin principala sursă de electricitate

În 2025, sursele de energie regenerabilă din Uniunea Europeană...
‹ adv ›

Mongolia introduce noi soiuri de cartofi pentru cultivare

Potrivit informațiilor publicate de MiddleAsianNews, două noi soiuri de cartof – Darkhan-212 și Darkhan-222 – au fost introduse pentru...

ANM: Cod galben de ceaţă şi polei în zone din 15 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole