Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă finalizarea a două noi platforme comunale de colectare a gunoiului de grajd în judeţul Vaslui, investiţii totale care se ridică la valoarea de 3,5 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marţi AGERPRES, una dintre platforme este amplasată în satul Vinderei şi are o capacitate de 2.746 mc/an, iar cea de-a doua platformă se află în satul Docani, având o capacitate de 2.851 mc/an.
Valoarea totală a investiţiei pentru aceste capacităţi de stocare se ridică la suma de 3.514.683 lei, din care aproximativ 94% este asigurată de MMAP prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (CIPN), iar aproximativ 6% reprezintă contribuţia din bugetul local.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.
Proiectul este în a doua fază, cea de finanţare adiţională. Proiectul iniţial a demarat în 2008, s-a încheiat în 2017 şi a finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.
Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 86 de comunităţi locale.
Sursa foto: bizbrasov.ro