13.7 C
București
luni, 12 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrognoza meteo luna mai. Ciclonul mediteranean readuce instabilitatea

Prognoza meteo luna mai. Ciclonul mediteranean readuce instabilitatea

Potrivit informațiilor Climatologie și Prognoze Globale, ne așteaptă o săptămână rece până joi, când temperaturile vor reveni temporar peste medie.

Însă, începând de vineri, odată cu sosirea unui nou ciclon mediteranean, acestea vor scădea din nou sub valorile normale pentru luna mai.

‹ adv ›

Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi însemnate și mai bine repartizate, fiind posibile și manifestări de vânt.

Reorganizarea centrilor barici și revenirea circulației de blocaj

Reorganizarea centrilor barici de blocaj se încheie în primele zile ale săptămânii. Nucleele de presiune ridicată sunt dislocate, în lipsa unui centru baric dominant.

Începând cu ziua de marți, aerul care coboară dinspre stratosferă devine din nou dominant.

Circulația virează iar spre blocaj, iar un nou anticiclon groenlandez apare și antrenează o masă de aer rece spre Marea Mediterană.

‹ adv ›

Un nou ciclon mediteranean: scurt episod cald, urmat de răcire

De data aceasta, continentul european nu mai este atât de cald, iar masa de aer rece este mai omogenă. Ciclonul rezultat va fi mai puternic decât precedentul și își va face simțită influența în special joi, când temperaturile vor urca brusc peste medie.

Totuși, acest episod cald va fi de scurtă durată. Ciclonii mediteraneeni aduc aer cald în fața lor, dar odată cu intrarea efectivă a ciclonului peste teritoriul țării, răcirea se instalează rapid.

Urmărim cu atenție acest moment, fiindcă există o posibilitate ca advectia de aer cald să fie subestimată, ceea ce ar putea genera o rundă de furtuni mai amplă decât se estimează în prezent.

Temperaturile: modeste pentru luna mai

Din punct de vedere termic, săptămâna va fi sub așteptări pentru luna mai. În timp ce Europa primește aer rece, în America aerul cald urcă până în centrul Canadei, cu valori de 30°C în zone unde normalul ar fi 5–10°C.

Circulația La Niña și activitatea solară ridicată favorizează schimburile de aer Nord–Sud, ceea ce duce la o răcire în Europa și o încălzire în America.

Cea mai caldă zi a săptămânii va fi joi, iar weekendul va fi din nou rece. Până joi, temperaturile vor fi repartizate în funcție de altitudine:

  • Nopțile: 8–10°C în sudul țării, 4–6°C în zonele de podiș, iar în zonele înalte, valorile pot coborî spre 0°C, cu risc de ninsoare.
  • Zilele: maxime de 10–12°C în Transilvania și 16–18°C în zonele de câmpie.

Precipitații, vânt și posibile furtuni

Ploile slabe continuă și vor fi însoțite de nori, fulgere și grindină de mici dimensiuni în unele zone, dar și ninsori în zonele montane.

De joi, un front rece din nord va interacționa cu ciclonul mediteranean venit din sud. Noua structură va avansa spre est și va aduce o nouă rundă de ploi și intensificări ale vântului.

În sud-estul țării, sâmbătă, există șanse pentru furtuni, datorită forfecării ridicate și transportului de aer cald. Vom reveni cu o actualizare în funcție de evoluțiile de joi.

Grindină, vârtejuri și… confuzii cu tornade

Chiar dacă parametrii pentru furtuni nu sunt ridicați, am avut deja grindină de mari dimensiuni, inclusiv în Ucraina și Caucaz.

Vârtejurile recente, confundate pe rețelele sociale cu tornade, au fost cel mai probabil „dust devils” – vârtejuri de praf – și nu tornade autentice.

Spre deosebire de tornade, acestea nu au cauzat pagube și aveau o formă franjurată, nu omogenă.

Tornadele reale, cum au fost cele de la Făcăeni (2002) sau Drajna (2019), au avut o structură mult mai complexă și s-au produs în contexte atmosferice mai calde.

Vântul se va intensifica în weekend

Rafalele vor atinge 70–80 km/h în zonele montane și vor fi prezente mai ales în a doua parte a săptămânii.

Este o veste bună: vântul va însoți precipitațiile aduse de aerul rece, fără manifestări distructive. Dacă temperaturile ar fi fost mai ridicate, instabilitatea ar fi generat fenomene meteo severe.

Deocamdată, Jet Stream-ul rămâne viguros și poziționat deasupra Mediteranei, limitând pătrunderea aerului cald în Europa. Însă, nu pentru mult timp. Vom face cunoștință cu căldura în curând și, cel mai probabil, nu va mai pleca prea repede.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Vremea va fi deosebit de rece sâmbătă în cea mai mare parte a țării

Vremea va fi deosebit de rece, sâmbătă, în cea...
‹ adv ›

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică în localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, valabilă până la...

ANM: Cod galben de averse şi furtuni în 21 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de averse şi furtuni, valabilă până vineri...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole