Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente,valabilă vineri şi sâmbătă în unsprezece judeţe, precum şi două alerte Cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează aproape jumătate din ţară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În aceste areal, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp şi local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 – 100 l/mp.
De asemenea, la altitudini de peste 2.000 de metri, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Prognoza de specialitate relevă faptul că, în perioada 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi valabil şi un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului şi al Olteniei, vestul şi nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei şi al Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi local în sudul Carpaţilor Orientali.
Astfel, vor fi precipitaţii cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.
Totodată, din dimineaţa zilei de vineri, de la ora 3:00,şi până sâmbătă, la ora 6:00, un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, vizează judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h.
În vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini în general de peste 2.000 de metri, rafalele vor fi de 75 – 90 km/h şi va fi viscol.
În prezent, la nivel naţional este în vigoare o informare de cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului, ce va expira sâmbătă, la ora 23:00, precum şi o atenţionare Cod galben de ploi, ce vizează judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.
Vezi aici despre ANSVSA: Semnal de alarmă privind febra aftoasă.
Ma cheama cornelia din lumina vreau sa ne schimbati aparatura parintiilor mei azi digi cu decodorul nou digi tv cablu azi urgent acuma smart tv digi cablu azi acuma urgent, in secret, cu telefon fix 0241251878 sa stie parintiilor mei azi digi in schimbe cu cel vechi azi si mai vrem ca ieri am ramas fara semnal la digi azi acuma urgent, intrerupere albastra pe tv Al parintiilor mei azi digi. In secret. Asa vreau EU, in secret.